Actualitate

Rupere de nori în nordul Buzăului. Imagini de la Lopătari după potop

A plouat cu găleata în zona de munte a județului Buzău. La Lopătari, imagini postate pe rețelele de socializare de
Viorel Daniel Bănică, un om al locului, arată că s-a strâns o cantitate importantă de apă în urma precipitațiilor căzute în ultimele ore.

Din fericire, ploaia este curată, fără grindină, astfel că nu s-au înregistrat pagube. Doar unele ulițe au fost inundate, după cum se poate observa în imagini:

De altfel, Buzăul e sub cod galben de ploi însemnate până miercuri seară, dar și sub o informare de vreme rea, până vineri la ora 23.00:

“În intervalul menţionat, vor fi perioade în care instabilitatea atmosferică se va manifesta prin averse ce vor avea şi caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelii şi, izolat, grindină. Aceste fenomene se vor semnala îndeosebi în zonele de deal şi de munte, precum şi în sudul, centrul şi estul teritoriului. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor depăşi 15…20 l/mp şi, pe arii restrânse, 25…50 l/mp”, arată ANM.

Instabilitatea atmosferică va fi accentuată şi la sfârşitul săptămânii.

 

Anuntul Buzoian
Anuntul Buzoian