Actualitate

Poliția Locală Buzău, din tragedie în tragedie! Încă un polițist s-a stins mult prea devreme

În ultimii ani, Poliția Locală Buzău este marcată de un șir de tragedii. Angajați care mai aveau ani buni până la pensie, unii care nici măcar nu împliniseră 40 de ani, și-au pierdut viața, provocând un șoc în rândul colegilor.

Un astfel de caz s-a înregistrat ieri. Un polițist local de 54 de ani a fost găsit fără suflare chiar de mama sa. Anunțul a fost făcut de colegii săi, din cadrul Sindicatului Poliției Locale.

“Cu regret,anunțăm trecerea în neființă a colegului nostru Geambașu Adrian, din cadrul Serviciului de Paza și Siguranță Unități Scolare,în vârstă de 54 ani! Dumnezeu să îl ierte și să îl odihnească în pace! Condoleanțe familiei!”

Bărbatul, care locuia la Zorești, lucra de circa 20 de ani la Poliția Locală. Divorțase de soția sa, cu care avea o fiică, și locuia împreună cu mama sa. Era apreciat de colegi și niciodată nu s-ar fi plâns că ar avea ceva probleme de sănătate. Însă, potrivit unor surse, mama sa ar fi declarat că bărbatul s-ar fi confruntat cu afecțiuni ale inimii. Foștii colegi au rămas fără cuvinte la auzul veștii dispariției polițistului.

“Cât de bună poate fi o dimineața în care,in timp ce cauți să vizionezi un film și bei o cafea, conștientizezi că lucrezi într-un loc din care se pleacă mai des in moarte(înainte de vreme) decât la pensie! Am pierdut șirul colegilor decedați și ajung să mă întreb cu groaza,…..oare cine o sa urmeze?!Trist sa ai aceste gânduri la 53 de ani și încă multi ani până la pensie! Ce să faci când spunea un “clasic” în viața că va scăpa de noi pe cale naturala?! Nimic! Doar sa speri că vom avea puterea sa rezistam!

DUMNEZEU SA II IERTE SI SA II ODIHNEASCA IN PACE PE COLEGII MEI,POLITISTI LOCALI BUZOIENI, CE NE-AU PARASIT INAINTE DE VREME! “, a scris, pe Facebook, Traian Drăgan, de la Poliția Locală.

Nu este prima tragedie înregistrată la Poliția Locală Buzău. În ultimii ani, numărul polițiștilor cu vârste de 40- 50 de ani, care s-au stins mult prea devreme, a fost însemnat.

De pildă, chiar la începutul acestei luni, s-a împlinit 1 an de când moartea unui polițist local a șocat întreg Buzăul. Marius Trifan, purtător de cuvânt al instituției și sportiv de performanță, s-a stins la doar 39 de ani.