UPDATE- Direcția de Asistență Socială și Protecția Copilului s-a autosesizat cu privire la cazul înregistrat la Viperești. La momentul redactării materialului, DGASPC Buzău strânge datele necesare în vederea identificării și evaluării situației.
„DGASPC Buzau s-a autosesizat urmarea aparitiei in spatiul public a informatiilor cu privire la aceasta situatie. Vom lua legatura cu IPJ Buzau si autoritatea locala in vederea identificarii si evaluarii situatiei. La acest moment nu avem alte date”, au transmis reprezentanții DGASPC Buzău
Știre inițială-În urmă cu câteva zile, un clip video șocant, surprins în trafic, și prezentat de ȘansaNews.ro, AICI, surprindea un minor transportat în portbagajul unei mașini, pe DN10, la Viperești. După apariția în spațiul public a imaginilor livrate de SansaNews.ro, polițiștii buzoieni au demarat o anchetă pentru a depista atât șoferul mașinii, cât și proprietarul.
„În urma apariției în spațiul public a unor imagini cu un autovehicul ce ar rula pe DN10, în zona Viperești, din județul Buzău, fără a respecta normele prevăzute OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, Compartimentul Relații Publice al Inspectoratului de Poliție Județean Buzău este abilitat să comunice următoarele: polițistii rutieri au demarat verificările specifice pentru a stabili proprietarul mașinii și persoana care ar fi condus-o, în vederea aplicării măsurilor legale. Totodată, autovehiculul a fost dat în cosemn întregului dispozitiv de ordine publică, pentru operativitatea verificărilor ”, a transmis IPJ Buzău
Copilul era înghesuit printre lemne într-o mașină care traversa o zonă cu serpentine. La un moemnt dat se vede cum copilul, ce pare să aibă până-n 10 ani, scoate piciorul din portbagaj, din cauză că, în curbe, lemnele veneau peste el. Mai mult, deși șoseaua era aglomerată, iar în zonă sunt multe serpentine, viteza mașinii era considerabilă. Oamenii legii s-au autosesizat după obținerea imaginilor și au demarat cercetări. Misiunea lor a fost una dificilă întrucât mașina era înmatriculată într-un alt județ și nu se știa cu exactitate, la acel moment, de unde provin șoferul și proprietarul mașinii și nici dacă mașina fusese sau nu înstrăinată.
La scurt timp, polițiștii au descoperit autovehiculul, dar și persoana care se afla la volan. Mașina era condusă de o femeie, chiar mama copilului, care locuiește în Măgura, la aproximativ 14 kilometri de locul unde au fost captate imaginile. Femeia a fost sancționată cu amendă de 810 lei, iar polițiștii au descoperit că nici actele mașinii nu erau conforme. Actualul proprietar nu demarase procedurile legale după achiziționarea vehiculului, astfel că certificatul de înmatriculare a fost ridicat.
„Conducătorul auto a fost identificat, depistat și sancționat contravențional pentru abaterile săvârșite. De asemenea, polițiștii au ridicat certificatul de înmatriculare al mașinii, având în vedere că actualul proprietar nu a solicitat autorităților competente transcrierea dreptului de proprietate în termenul prevăzut de lege”
Mai multe detalii a adus ȘansaNews.ro AICI.
Adaugă comentarii