Actualitate

Polițiștii locali câștigă! Rămân pe funcții, iar Primăria Buzău va funcționa în continuare fără organigramă

Punct și de la capăt. Polițiștii locali din municipiul Buzău, vizați de concediere, după ce consilierii locali au aprobat o nouă organigramă, își păstrează locurile de muncă.

Tribunalul Buzău le-a dat astăzi câștig de cauză în procesul cu Primăria Buzău. Concret, magistrații au admis cererea polițiștilor locali și au dispus suspendarea celor 3 hotărâri ale Consiliului Local Municipal Buzău vizând reorganizarea Poliției Locale. Este vorba despre hotărârea prin care s-a înființat Direcția Poliției Locale, cea privind organigrama de funcționare a instituției, dar și noua organigramă a Primăriei Buzău, propusă de primarul Constantin Toma, care urmărea reorganizarea totală a departamentelor și serviciilor din cadrul primăriei, inclusiv crearea de zeci de noi posturi.

Astfel, toate cele 3 hotărâri sunt suspendate până la judecarea cauzei pe fond. Ceea ce înseamnă un alt proces de lungă durată, a explicat Oana Tănăsică, avocatul polițiștilor locali, pentru șansanews.ro.

Oana Tănăsică, avocat

Primarul Buzăului: ”Vom analiza toate căile de atac”

Contactat telefonic, primarul Buzăului, Constantin Toma, a declarat că respectă decizia Tribunalului Buzău dar va apela la toate căile de atac pentru că, în acest moment, a fost blocată și noua organigramă a Primăriei, cea prin care se urmărea reorganizarea departamentelor și serviciilor, dar și angajarea de noi oameni acolo unde există deficit de personal, cum ar fi departamentul de accesare a fondurilor europene.

”Respectăm deciziile justiției și vom analiza toate căile de atac astfel încât să putem funcționa cu respectarea legilor apărute în ultimii 8 ani, de când Primăria Buzău are organigrama suspendată, și cu respectarea contractelor cu finanțare de la UE. Și aici vorbesc de Centrul de Monitorizare a Traficului unde trebuie să angajăm personal altfel riscăm să pierdem 5 milioane de euro. Din păcate, dezvoltarea municipiului Buzău are nevoie de organigrama actualizată! Suntem într-o adevărată bătălie să obținem finanțări europene pentru investițiile necesare acestui oraș și noi avem doar 6 salariați aici! Ne lipsesc mulți oameni și am fi putut angaja și foarte mulți tineri ! Asta e ! “, a declarat primarul Constantin Toma.

Etichete

 

Anuntul Buzoian
Anuntul Buzoian