Îl alegi după poză, plătești arvună și la Crăciun este livrat direct acasă! Este tot ce trebuie să faci dacă vrei să ai pe masă de sărbători carne de porc proaspătă, provenind de la animale crescute în gospodăriie, iar îndemnul vine chiar de la crescătorii care au umplut internetul de astfel de anunțuri.
Cu aproape două luni înaintea Crăciunului, site-urile de vânzări din România, dar și rețelele de socializare sunt pline cu anunțurile proprietarilor de porci. Ofertele diferă, dar un lucru se vede bine: aproape toți crescătorii au introdus opțiunea arvunirii animalului care va fi sacrificat abia în decembrie. Cu alte cuvinte, mai întâi se fac rezervările, iar porcul va ajunge la client abia cu câteva zile înaintea Crăciunului. În plus, pentru a-și atrage clienții, crescătorii oferă transport gratuit.
Prețurile sunt peste cele de anul trecut și cu cât se apropie Crăciunul, cu atât se așteaptă ca acestea să crească. Tocmai de aceea, mulți buzoieni își rezervă deja carnea pentru sărbători.
”Am plătit deja un avans, am porcul meu, când o fi, atunci (N.R. – la Crăciun) mă duc eu să îl iau. Nu mai alerg după carne prin magazine, în plus știu sigur că o să fie carne gustoasă, de porc crescut la țară. Să nu mai zic de prețuri, care sigur or s-o ia razna înainte de sărbători”, a declarat, pentru Șansa News, un cumpărător.
Adaugă comentarii