Colecțiile Muzeului Județean Buzău s-au îmbogățit, zilele acestea, cu o piesă care, potrivit primelor estimări, datează de milioane de ani. Este vorba despre o fosilă, descoperită de un buzoian și donată Muzeului Județean.
În timpul unei expediții în zona Sătuc-Berca, Florin Onea a descoperit fosila. Și-a dat seama că are în față o piesă extrem de valoroasă, așa că a predat-o reprezentanților muzeului. Instituția buzoiană nu are specialiști în domeniu, însă cu ajutorul colegilor din țară, muzeografii au stabilit că cel mai probabil este vorba despre un pește, posibil din miocen, epoca inferioară a neogenului, caracterizată prin floră și faună asemănătoare cu cele actuale. Miocenul este o epocă geologică care este datată între aproximativ 23,03 și 5,333 milioane de ani. Fosila va fi expertizată de specialiști în domeniu, pentru a-i stabili exact caracteristicile.
Piesa donată de buzoianul care a descoperit-o este extrem de importantă pentru Muzeul Județean, care nu deține foarte multe piese de acest gen.
“Muzeul mai are:
– șase roci cu amprente de pește fosilizat provenind din zonele Bisoca, Cernătești și Lopătari, intrate în patrimoniul instituției în anul 1972, conform Registrului de Inventar;
– un melc, fosilizat, fără cochilie, intrat în inventarele muzeului în anul 1990, fără zonă de proveniență.
Toate acestea se adaugă la deja cunoscuta colecție de paleofaună deținută de muzeul nostru expusă la Muzeul Chihlimbarului de la Colți și valorificată științific la sesiunea muzeului de către cercetătorul Ștefan Vasile, în anul 2024 (Deschiderea sesiunii de comunicări științifice “Milenii tezaurizate. Creație și spiritualitate”, ediția a XXII – a)”, a precizat, pentru șansanews.ro, directorul Muzeului Județean Buzău, Daniel Costache.
Detalii, AICI. (min 8)
Adaugă comentarii