Liniștea unui cartier din vecinătatea Pădurii Spătaru, unde locuiesc oameni de afaceri, foști și actuali conducători de instituții publice, inclusiv un fost comandat de poliție, oameni politici, magistrați, medici, etc, a fost aruncată în aer, în noaptea de luni spre marți. Doi indivizi cu fețele acoperite cu cagule au luat la rând mașinile și curțile de pe două dintre străzile cartierului, cu intenția clară de a fura, nu bunuri, ci bani.
La ora transmiterii acestei știri, Poliția are în derulare o anchetă pornită de la plângerile depuse de 15 părți vătămate. Practic, ieri, la lumina zilei, tot cartierul a fost răscolit de anchetatori în căutare de probe care să conducă la prinderea atacatorilor. Cele mai valoroase sunt filmările provenite de la camerele de supraveghere ale unor proprietăți. Potrivit martorilor, unele înregistrări surprind foarte bine detaliile articolelor vestimentare și ale celor cu care hoții au avut grijă să nu lase urme (mănuși, cagule, etc). Tot în imagini se poate vedea că cei doi hoți care, după aparențe, sunt foarte tineri, nu au o acțiune precipitată ceea ce ar putea să conducă la două ipoteze: ori cunosc foarte bine zona, au studiat-o anterior spargerilor, ori sunt profesioniști care nu se pierd ușor cu firea.
Surse din rândul locuitorilor cartierului au declarat, pentru ȘansaNews, că spargerile au avut loc în decursul a circa două ore, începând cu ora 1,30 noaptea. Ironia situației face că răufăcătorii au ajuns până la doi pași de locuința unui fost inspector-șef de poliție. Chiar dacă au pătruns și în curți, hoții nu au intrat în locuințe, dar și-au îndreptat atenția către anexe (foișoare, garaje) sau mașini lăsate descuiate. Astfel, 20 de mașini ar fi fost răscolite în căutare de bani. Indivizii nu au luat obiecte, deși, în unele autoturisme existau bunuri cu valoare mare. În cele mai multe situații, portierele nu au fost forțate pentru că proprietarii parcaseră în curțile locuințelor, lăsând neasigurate mașinile. Au fost, însă, și distrugeri cum este în cazul din fotografie în care un geam lateral al mașinii a fost sparte pentru ca hoții să ajungă la geanta lăsată la vedere.
Cercetările polițiștilor sunt derulate în direcția refacerii filmului de la venirea hoților (locul prin care au intrat, mașina cu care s-au deplasat), până la momentul plecării, inclusiv traseul urmat. Detaliile surprinse de camerele de supraveghere, inclusiv cele din zona șoselei, DN 2 E85, i-ar putea conduce pe anchetatori către locul de unde hoții au venit pentru a da lovitura.
Adaugă comentarii