Actualitate

Praful saharian, periculos pentru sănătate. Ce afecțiuni poate provoca

Praful saharian care a ajuns, noaptea trecută, în Buzău, dar și în restul țării, nu doar că a creat neplăceri șoferilor, ci poate provoca și probleme respiratorii în cazul în care este inhalat. Medicii pneumologi atrag atenția că în astfel de perioade, în care particule de praf saharian ajuns în zona țării noastre, ar trebuie să avem mai multă grijă. Asta pentru că inhalate, aceste particule ajung în plămâni și pot provoca infecții respiratorii. Afectați pot fi, în egală măsură, pacienții diagnosticați cu boli ale plămânilor, cât și persoanele sănătoase.

“Aceste particule inhalate pot ajunge profund la nivel pulmonar și pot stagna o perioadă, ceea ce poate crea contextul unor episoade de iritare respiratorie sau contextul unor infecții de tract respirator. La persoanele care nu au nicio patologie respiratorie, inhalarea acestor particule poate crea anumite procese inflamatorii la nivel pulmonar, creând contextul unor posibile infecții respiratorii. La pacientul care este cunoscut cu patologie respiratorie, inhalarea acestor particule poate crea crize de astm sau de BPOC”, a declarat, pentru șansanews.ro, medicul pneumolog Cătălin Geambașu, de la Spitalul Județean Buzău.

Pentru a evita orice problemă, medicul Cătălin Geambașu recomandă ca în astfel de perioade, în care meteorologii anunță că în țara noastră ajunge o masă de aer ce poartă particule de praf saharian, să purtăm mască de protecție. Iar dacă apar anumite simptome respiratorii, să ne adresăm medicilor.

“Dacă pacienții cu patologie respiratorie, astm bronșic sau BPOC, simt că încep să manifeste criză de respirație mai greoaie, sau respirație șuierătoare, ori tuse cu orice caracteristici, se pot adresa unui medic de familie sau, mai departe, medicului specialist pneumolog. N-ar trebui să ne îngrijorăm foarte mult de aceste perioade, ci doar să avem un pic mai multă grijă decât de obicei, să purtăm masca de protecție care ne-ar ajuta foarte mult în aceste perioade. Deci, în primul rând să avem mai multă grijă, să evităm, pe cât posibil, ieșitul în aer liber în aceste perioade, dacă este neapărat nevoie să ieșim, să purtăm mască, să evităm efortul fizic în aer liber.”  

Masa de aer cu praf saharian a traversat România începând de ieri. Iar din această după amiază, masa respectivă se va îndepărta de țara noastră, anunță meteorologii.