Actualitate

ŞASE LUNI DE AȘTEPTARE PENTRU OBȚINEREA PERMISULUI AUTO. Termen inadmisibil de lung, se impun soluții urgente

Permise de conducere, obținute mult mai rapid. Este intenția actualului șef de la Casa Albă, care este de părere că la Serviciul de Permise și Înmatriculări Auto trebuie operate schimbări urgente. Invitat la Focus News, prefectul Silviu Iordache a declarat că termenele la examinările auto sunt inadmisibil de lungi, iar aparatul de funcționari publici din cadrul acestui serviciu este dimensionat la nivelul anilor 90, astfel că nu poate răspunde, eficient, nevoilor actuale.

Instalat de trei săptămâni la Prefectura Buzău, Silviu Iordache a întocmit deja o listă cu probleme care au impact major pentru buzoieni, iar timpul lung de așteptare pe care trebuie să-l suporte viitorii șoferi, de la finalizarea școlii și până la obținerea permisului auto, ocupă un loc în top trei situații pentru care trebuie să existe o rezolvare cât mai rapidă.

”O altă problemă care impactează pe buzoieni este termenul la examinările auto. În acest moment o persoană care face școala de șoferi ajunge să dea examenul teoretic la o lună și jumătate de la depunerea documentației, iar examenul practic în patru, poate chiar cinci luni din momentul în care a promovat examenul teoretic. Deci, e o perioadă de aproape șase luni din momentul în care ai finalizat școala de șoferi și până când reușești să iei permisul de conducere. Consider că este un termen inadmisibil de lung. Facem eforturi cu Serviciul de Înmatriculări și Permise ca să scurtăm acest timp”, a spus la Focus News, Silviu Iordache.

De altfel, prefectul a identificat deja și o primă soluție care ar duce la scurtarea acestei perioade de așteptare de la șase luni la aproape două luni. Totul va fi posibil prin completarea schemei de personal, pentru început, cu doi angajați.

”În primul rând, acest termen lung este generat de lipsa angajaților. Nu avem toate posturile ocupate și facem eforturi să aducem oameni, să umplem schema și în acest fel să reducem timpul de examen la o lună jumate-două, poate. O soluție, pe termen scurt, a fost să reușim să aducem doi oameni din Poliție. Este vorba despre o mutare și avem în curs detașarea celei de-a doua persoane”, a explicat prefectul Iordache.

Însă, soluția pe termen lung, cea care ar elimina complet perioada lungă de așteptare, ar fi reorganizarea întregului Serviciu de Permise și Înmatriculări Auto, pentru că, spune șeful de la Casa Albă, actuala schemă de personal este subdimensionată, în raport cu cererea extrem de mare.

”Pe de altă parte, avem discuții deschise la Minister, poate încercăm să regândim această schemă, pentru că avem un aparat de funcționari publici la nivelul Serviciului de Înmatriculări dimensionat la nivelul anilor 90, în timp ce cererea de permise și de înmatriculări e mult mai mare decât acum 20-30 de ani. Deci, practic oamenii pe care îi avem acolo sunt dimensionați după nevoile anilor 90, însă răspund la solicitările de acum”, a anunțat, la Focus TV, Silviu Iordache.

Și aceste concursuri în urma cărora să fie angajate mai multe persoane ar urma să fie organizate până în vară, adică până în perioada în care, de obicei, solicitările sunt în număr mult mai mare.