Anul acesta vor fi lansate mai multe apeluri de proiecte, în valoare de 970 milioane euro, pentru sprijinul vârstnicilor, copiilor și persoanelor cu dizabilități. Este vorba despre Programul Incluziune și Demnitate Socială, anunțat de Ministerul Fondurilor Europene, care va avea în total 10 apeluri, din care primele vor fi lansate chiar începând cu cel de-al doilea trimestru al anului.
Proiectele pot veni de la primării, grupuri de acțiune locală, furnizori de servicii sociale, întreprinderi sociale sau administratori ai schemelor de antreprenoriat social și trebuie să vizeze persoanele vulnerabile. De altfel, cea mai mare alocare revine sprijinului acordat preșcolarilor și elevilor, mamelor cu nou-născuți și asigurării alimentelor de bază/mese calde pentru persoanele din grupurile defavorizate.
„Este pentru prima dată când România are un program cu finanțare europeană special dedicat grupurilor vulnerabile și vom folosi această oportunitate pentru a sprijini vârstnicii, copiii, persoanele cu dizabilități, familiile monoparentale sau mamele aflate în dificultate. Am finanțat, în ultimii ani, din fonduri europene, măsuri care au îmbunătățit viața multora dintre românii cu venituri mici – pachetele cu alimente, tichetele educaționale, cardurile sociale ”Sprijin pentru România”, cardurile de energie și avem în pregătire alte măsuri similare. Dar, din păcate, 1 din 3 români este expus riscului de sărăcie sau excluziune socială, cele mai expuse acestui fenomen fiind grupurile vulnerabile. În acest sens, Programul Incluziune și Demnitate Socială este un instrument care ne permite să construim un sistem de servicii sociale integrate care să sprijine, pe termen lung, persoanele vulnerabile: vom finanța centre sociale integrate, servicii de îngrijire la domiciliu pentru vârstnici, servicii educaționale sau de integrare pe piața muncii, servicii de viață independentă pentru persoanele cu dizabilități care părăsesc sistemul instituționalizat, întreprinderi sociale”, a transmis ministrul Marcel Boloș de la PNL.
Printre rezultatele așteptate la finalul perioadei de implementare a programului se numără:
- 300.000 preșcolari și elevi beneficiari de vouchere pentru rechizite și îmbrăcăminte;
- 60.000 nou-născuți beneficiari de vouchere pentru trusou;
- 1.200.000 beneficiari de mese calde (vouchere/pachete cu alimente);
- 415.378 persoane vulnerabile cu acces îmbunătățit la servicii de sănătate, sociale și educaționale;
- 149.335 utilizatori ai unităților de asistență socială noi sau modernizate;
- 38.582 persoane care au ieșit din situația de excluziune locativă;
- 200 așezări informale reglementate;
- 601 întreprinderi sociale înființate în mediul rural;
- 5.940 număr anual de utilizatori ai unităților de asistență socială noi sau modernizate;
- 2.786 număr anual de utilizatori ai unităților educaționale sociale noi sau modernizate;
- 1 Cluster de inovare și incluziune socială, funcțional la 2 ani de la finalizarea intervenției.
Mai multe detalii despre Programul Incluziune și Demnitate Socială găsiți AICI.
Adaugă comentarii