Actualitate

Primăria Buzău pierde cea mai mare finanțare PNRR, din țară, pentru reabilitarea blocurilor. Ce se întâmplă cu șantierele începute

Primăria Buzău pierde cel mai mare contract din țară pentru reabilitarea blocurilor cu fonduri PNRR. Este vorba despre finanțarea prin care primarul Constantin Toma promisese reabilitarea energetică și consolidarea a 30 de blocuri din municipiu. Fondurile, în valoare de 80 de milioane de euro, destinate acestor lucrări, nu vor mai putea fi obținute, deoarece lucrările, deja începute, nu vor putea fi finalizate până la termenul-limită de 31 august 2026, stabilit pentru proiectele finanțate prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).

Informația a fost confirmată și de primarul Constantin Toma, într-o declarație pentru AGERPRES.

„Sunt blocurile pe care nu avem cum să le terminăm, vorbesc despre cele 30 de blocuri. Se vor termina 10 blocuri pentru reabilitare energetică, nu se vor termina cele 30 de blocuri pentru reabilitare energetică și consolidare. Se pierd, cred, vreo 80 de milioane de euro, prin PNRR erau. Din 40 se vor termina doar 10, 30 nu se vor termina, s-a întârziat foarte mult cu licitațiile și asta este. Din păcate, asta este, s-a întârziat foarte mult și cu licitațiile, și cu avizele, nu s-a mai putut. Pe 31 august se închide PNRR, dar până în iunie trebuia să le termin și restul erau procedurile de recepție și nu avem cum”, a declarat, pentru AGERPRES, primarul municipiului Buzău, Constantin Toma.

Amintim că, în urmă cu câteva săptămâni, s-a aflat că, în urma expertizelor tehnice obligatorii, cele 30 de blocuri care acum nu vor mai putea fi consolidate cu bani europeni au fost încadrate în clasa de risc seismic II.

Din acest motiv, pentru aceste blocuri, spre deosebire de cele 10 unde se vor face doar lucrări de eficientizare energetică și unde nu există niciun risc de pierdere a fondurilor europene, au fost demarate lucrări ample, inclusiv săpături specifice consolidării structurale. SansanNews a scris AICI despre cum s-a trecut de la lucrări de eficientizare energetică la lucrări de consolidare.

În concluzie, în condițiile în care se pierde finanțarea europeană din PNRR, se pune întrebarea ce se va întâmpla cu blocurile unde lucrările au fost deja demarate. Din ce bani vor fi plătiți constructorii și cât timp vor mai sta oamenii cu șantierul în fața blocului?