Proiectul unui spital municipal la Buzău a ajuns într-o nouă etapă, cea a elaborării Planului Urbanistic Zonal. Primăria Buzău a pus recent în dezbatere publică proiectul care prevede realizarea PUZ-ului în zona terenurilor donate municipalității de către omul de afaceri Ali Hamzeh. Conform documentelor prezentate pe site-ul Primăriei Buzău, pe o suprafață de circa 7 ha, situată în sud-vestul municipiului, ar urma să fie ridicat un spital cu o capacitate de până la 300 de paturi. În aceeași zonă ar urma să fie amenajat și un centru universitar pentru pregătirea medicilor, ar trebui să fie construite locuințe pentru cadre medicale, dar și un cămin pentru bătrâni.
• Spital general, cu o capacitate de 250 – 300 de paturi, ce va asigura toate categoriile de tratament, inclusiv un compartiment pentru urgențe medicale, care va include zone pentru investigații medicale, pentru tratament ambulator, cazare și tratament pentru bolnavii internați; proiectul va fi conformat astfel încât, în funcție de solicitări, să poată fi amplificat până la o capacitate de cca. 500 de paturi;
• Centru universitar pentru pregătire profesională a cadrelor medicale; conexat la spital;
• Locuințe temporare pentru cazarea cadrelor medicale, de tip apart-hotel și hotel pentru cazarea pacienților și a însoțitorilor acestora;
• Cămin pentru seniori, cu compartiment separat pentru persoanele care au nevoie de asistență permanentă;
• Zonă servicii cu spații comerciale și pentru alimentație publică, accesibilă rezidenților și utilizatorilor zonei;
• Dotări edilitare complexe, specifice activităților sanitare – stație de pre-epurare, zonă de preselectare a deșeurilor menajere și a celor spitalicești, spații pentru parcare a autovehiculelor de toate categoriile, etc.
• Zonă verde.
Propunerile buzoienilor privind acest proiect au putut fi înaintate Primăriei Buzău până pe 24 aprilie. Urmează ca planul de realizare a PUZ-ului să fie supus votului în Consiliul Local Municipal Buzău.
Între timp, apar voci care cer clarificări suplimentare legate de Planul Urbanistic Zonal, de situația terenului donat municipalității și de ceea ce va fi realizat acolo. Printr-o postare pe Facebook, deputatul USR de Buzău, Emanuel Ungureanu, unul dintre susținătorii proiectului spitalului municipal, cere autorităților locale să vină cu lămuriri privind terenul pe care ar urma să fie ridicat spitalul. Deputatul USR spune că în lipsa tuturor informațiilor privind colaborarea dintre autorități și omul de afaceri Ali Hamzeh, persistă incertitudinea și semne de întrebare conform cărora de fapt nu s-ar dori realizarea unui spital, ci doar favorizarea donatorului.
Adaugă comentarii