Actualitate

Primarul Toma îi vrea mai activi pe buzoieni. Pune la bătaie 100.000 de euro ca să primească sugestii și propuneri de dezvoltare a orașului

Bugetul municipalității pe 2022, abia aprobat de consilierii locali municipali, aduce o premieră în administrația Buzăului, dar și în administrația locală din România, în general. În spiritul ideii de guvernare locală participativă, Primăria Buzău creează un fond din care va finanța inițiativele care vin de la cetățeni. Anunțul a fost făcut de primarul Constantin Toma, la emisiunea Focus News de miercurea aceasta. Edilul-șef a explicat și de unde s-a inspirat când a conceput un asemena program:

”Am luat un model din Franța, discutând cu primarul din orașul Tours, de pe Valea Loarei, am descoperit că ei aveau acest buget participativ, pe proiecte de economie circulară. La Buzău, așteptăm propuneri de la oameni. Vom lansa acest proiect și vedem ce vor buzoienii.”

Programul va avea o alocare bugetară de 100.000 de euro, anunță primarul Constantin Toma, care spune că, dacă vor exista propuneri care nu se vor încadra în acest buget, acestea nu vor fi respinse, ci vor fi preluate de primărie, pe alte programe și surse de finanțare.

”Va fi un program pe care îl vom lansa și oamenii pot veni cu idei care pot fi finanțate în limita acestui plafon de 100.000 de euro. Sunt bani puțini, dar dacă oamenii vin cu idei foarte serioase care costă mai mult, îi vom chema la discuții astfel încât proiectul lor, propunerea, s-o ducem la finanțare, inclusiv europeană, dacă acel proiect ajută la dezvoltarea Buzăului.” a precizat primarul Buzăului.

Până acum, Primăria Buzău derula programe de acordare a unor finanțări nerambursabile în doar câteva domenii, clar reglementate prin legislația națională. Este vorba despre activități sportive și culturale propuse și implementate de cetățeni sau de ONG-uri.