Actualitate

(VIDEO) Trei tineri, spaima șoferilor din Buzău, trimiși după gratii. Mașinile parcate în oraș, ținta adolescenților

FOTO ARHIVA
FOTO ARHIVA

Mai mulți tineri care în ultimele săptămâni au dat mari bătăi de cap șoferilor și polițiștilor, după ce au luat la pas parcările din municipiul Buzău, în căutarea de bani și alte bunuri de valoare lăsate de buzoieni în mașini, au ajuns după gratii. Este vorba despre 3 tineri cu vârste de 17 și 18 ani.

Grupul de prieteni a ajuns în atenția oamenilor legii după ce camerele de supraveghere din municipiu au surprins încercările de furt ale tinerilor. Pe timpul nopții, se poate vedea cum tinerii merg de la un autoturism la altul și încearcă să deschidă portierele, dar nu doar atât. Hoții au încercat să intre și în unele curți. Unul dintre buzoienii care s-a trezit dimineață cu portierele forțate și cu o pătură lipsă, a sesizat Poliția. În baza sesizării, dar și a imaginilor apărute în spațiul public, polițiștii din Buzău au demarat verificări și i-au identificat pe tinerii puși pe fărădelegi.

“Imediat după vizualizarea imaginilor apărute în spațiul public, polițiștii au demarat verificări pentru identificarea, depistarea și documentarea activității persoanelor surprinse în imagini, astfel încât să fie înlăturată orice formă de pericol social. Cei patru tineri au fost identificați și depistați de polițiști, stabilind că aceștia au vârste cuprinse între 15 și 18 ani și sunt din Racovițeni, Vadu Pașii și Pârscov. Tinerii au fost conduși la sediul Poliției în vederea clarificării tuturor aspectelor incidente activității acestora și în vederea luării măsurilor legale.”

La finalul audierilor, trei dintre suspecți au fost reținuți pentru 24 de ore.

“În urma sesizării de furt din autoturism a unui buzoian de 68 de ani și în baza probatoriului administrat, față de 3 tineri de 17 și 18 ani a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat”, anunță IPJ Buzău.

La rândul său, adolescentul de 15 ani a fost lăsat în libertate dar va fi supus unei expertize specifice pentru a se stabili dacă avea discernământ în momentul comiterii faptelor.