Actualitate POLITICĂ

PRIMELE DECLARAȚII ALE SOCIAL DEMOCRAȚILOR: ”Vedem niște cifre care dau drept câștigător PSD! Vom avea cinci mandate de deputați și două în Senat”

După o zi trăită la intensitate maximă, cu prezență la urne sub așteptări, primele rezultate după închiderea secțiilor arată că balanța voturilor înclină în favoarea Partidului Social Democrat. Deocamdată, însă, nu se poate vorbi despre o victorie clară, dat fiind faptul că primul exit poll, la închiderea urnelor, arată că diferența rezultatelor dintre Partidul Social Democrat și Partidul Național Liberal este foarte mică, respectiv PSD 30,5%, iar PNL 29%.

Totuși, imediat după închierea urnelor, la sediul de campanie al social democraților se simțea aerul victoriei. Principalii candidați pentru Camera Deputaților și Senat alături de primarul municipiului Buzău, Constantin Toma și președintele CJ, Petre Emanoil Neagu, au făcut primele declarații încrezători că au câștigat aceste alegeri.

”Ce vedem în seara asta, vedem niște prime cifre care dau drept câștigător PSD. Este un rezultat pe care l-am așteptat, un rezultat pe care Partidul Social Democrat l-a meritat în urma reformelor și a schimbărilor pe care le-a propus, iar în acest moment suntem în situația, chiar dacă vor veni și voturile din Diaspora, proporțional alocate, ca PSD să rămână pe primul loc. Suntem în măsura în care să solicităm să ni se dea nominalizarea de prim ministru astfel ca prima încercare de a construi o majoritate să vină din partea PSD. Alegătorii au penalizat un an de eșecuri pe toată linia, și sanitare, și economice, iar în acest moment cei trei ani de guvernare ai PSD-ului, care au arătat capacitatea acestui partid de a duce țara înainte, vor trebui continuați cu un nou Guvern, cu un nou program pentru România”, a spus Lucian Romașcanu, candidatul care deschide lista la Senat.

Social democrații mizează pe șapte mandate

Scorul pe care îl cunosc până la acest moment îi determină pe social democrații buzoieni să avanseze un număr de șapte mandate pentru Parlamentul României.

”Cu siguranță vom fi, dacă nu prima organizația județeană din țară, vom fi cel puțin pe locul doi. Eu întrevăd, și vă rog să rețineți această declarație, că PSD va avea cinci deputați în noua legislatură și doi senatori, iar restul se vor duce de la alte partide. Sunt convins că oamenii din PSD, care vor reprezenta Buzăul în Parlamentul României, sunt oamenii locului, oameni cu experiențe, sunt buzoieni care știu toate realitățile locului deci cu siguranță Buzăul va avea de căștigat”, a declarat Petre Emanoil Neagu, primvicepreședintele PSD Buzău

PSD și-a dublat scorul față de prezidețiale

O declarație optimistă a avut și Andi Cristea, candidatul PSD pe locul doi la Camera Deputaților. Fostul europarlamentar a spus că social democrații au reușit să-și dubleze scorul față de alagerile prezindețiale în doar 11 luni, fapt care i se datorează lui Marcel Ciolacu.  

”La începutul anului, PSD, din păcate, se bucura de încrederea de 16-17% din electorat, după pierderea alegerilor prezidențiale. 11 luni, mai târziu, astăzi, PSD nu doar că a căștigat alegerile dar, practic, și-a dublat scorul pe care îl avea. Acestea se datorează domnului președinte Marcel Ciolacu, eforturilor domniei sale și a echipiei PSD  de a duce partidul pe calea reformei și astăzi avem un prim semnal că lucrurile făcute sunt bine gândite și avem convingerea că nominalizarea  de prim ministru va veni din tabara noastră”, a spus Andi Cristea.

PSD, calcule și propuneri de premier

Primele declarații din partea social democraților buzoieni au venit și cu primele propuneri, după închiderea urnelor, de premier. Lucian Romașcanu avansează ca prima variantă posibila nominalizare a lui Marcel Ciolacu, președintele PSD.

”Avem toate opțiunile posibile de la președintele partidului Marcel Ciolacu, care a lăsat loc de discuții. Dumnealui a spus că ne trebuie cel mai bun premier în contextul pandemiei și a crizei economice, pe care îl poate da PSD. Deci locul unu pe listă este Marcel Ciolacu. Mai avem doi foști premieri, medici de renume deci avem cu cine să venim în fața românilor”, a spus Lucian Romașcanu.

Cât despre ce negocieri politice ar putea face PSD pentru a forma Guvernul, Romașcanu a spus că este timp pentru a face acest pas.

”Aveți încredere că în momentul în care se vor așeza lucrurile în Parlament avem capacitatea de negociere încât să ne aducem lângă noi oameni care cred în aceleași proiecte”, a subliniat Romașcanu.