Actualitate Agricultura acum

Primele roșii de Buzău, în Piața Centrală. Direcția Agricolă anunță controale

Roșiile crescute în solariile din Buzău au ajuns pe tarabele din Piața Centrală. Dacă săptămâna trecută abia erau doi-trei comercianți care vindeau tomate românești, dar aduse din alte județe, astăzi sunt și producători locali care au adus legume. Toate aceste produse vor fi verificate de  Direcția Agricolă care anunță controale în Piața Centrală.

Printre producătorii care ocupă sectorul special amenajat pentru legumele din Buzău și-au făcut loc și cei care cultivă roșii în solar. Primii care au ajuns în Piața Centrală sunt cultivatorii din Limpeziș care au scos spre comercializare primele tomate. Totuși, vânzările nu merg foarte bine. Oamenii din spatele tarabelor se plâng că, după scandalul de la Glodeanu Sărat, clienții vin, se uită la roșii, și le ocolesc. Asta a dus la o scădere foarte mare a prețurilor, în comparație cu cel de anul trecut. Spre exemplu, acum un kilogram de tomate din Buzău se vinde cu prețuri începând de la 8 lei și, cele mai mari și frumoase, cu 13 lei, în condițiile în care anul trecut, primele roșii care au ajuns în Piața Centrală costau circa 20 de lei kg.

De altfel, despre o scădere a prețurilor ne-a vorbit și Mircea Tatu, legumicultorul din Cochirleanca. Acesta a fost primul cultivator care a scos roșii pe piața din Râmnicu Sărat, la finalul lunii martie, cu prețul de 33 de lei. Acum roșiile se vând cu 20 de lei, iar pentru a-și convinge clienții că are legume sănătoase și-a comandat analize, pe banii lui, și le va arăta tuturor clienților.

Rezultatul analizelor este așteptat și în cazul probelor luate din solariile de la Glodeanu Sărat, tocmai pentru a arăta cine produce sănătos și cine nu. Deocamdată, au fost trimise spre analize 9 probe recoltate de Oficiul Fitosanitar Județean și 8 probe luate de Corpul de Control al ministerului Agriculturii. Surse sansanews.ro ne-au spus că alte probe din Glodeanu Sărat au mai fost trimise spre analiză și astăzi. Până acum nu a fost dat niciun rezultat oficial de la aceste probe.

Culivatorii din Buzău spun că sunt foarte afectați de acest scandal și, totuși, este de remarcat faptul că de pe etichetele vânzătorilor din Piața Centrală din municipiul Buzău lipsește eticheta cu ”roșii de Glodeanu Sărat”, de altfel foarte des întâlnită în anii trecuți când inclusiv comercianții aduceau legume din bazinul legumicol și le vindeau pe piață, tocmai pentru a atrage clienții. Situația însă s-a schimbat în urma scandalului legumelor stropite cu substanțe neomologate și, spun vânzătorii, cumpărătorii sunt mai reținuți în a cumpăra roșii autohtone.

Pentru a reda încrederea în cumpărători, Cosmin Florea, directorul Direcției Agricole Buzău, a anunțat că mâine va merge în Piața Centrală și le va cere producătorilor să afișeze inclusiv copie după certificatul de producător sau numărul de înregistrare al certificatului de producător, alături de numele producătorului și locul de proveniență al legumelor.

 

Anuntul Buzoian
Anuntul Buzoian