După caniculă vin vijeliile și ploile. Până mâine, la ora 10:00, în mare parte din țară va fi instabilitate atmosferică temporar accentuată. Meteorologii au emis două coduri, unul galben și unul portocaliu, de ploi torențiale, vijelii și grindină. În județul Buzău, zona de munte se află sub cod portocaliu de ploi.
” Vor fi perioade cu averse torențiale, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare se vor înregistra cantități de apă de 40…60 l/mp și pe arii restrânse de peste 70…80 l/mp. Acestea vor fi asociate și cu descărcări electrice, intensificări ale vântului și pe alocuri vijelii și grindină”, se arată în avertizarea meteorologilor.
În același timp, restul Buzăului se află sub cod galben.
“În aceste zone, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică ce se va manifesta prin averse torențiale, descărcări electrice și intensificări ale vântului. În intervale scurte de timp cantitățile de apă vor depăși 25…40 l/mp, iar izolat vor fi vijelii și grindină.”
Administrația Națională de Meteorologie anunță că perioade cu instabilitate atmosferică vor fi până la sfârșitul acestei săptămâni în majoritatea regiunilor.
În paralel, persistă astăzi și valul de căldură din regiunile sud-estice. Local, în toate județele din regiune va fi caniculă, iar disconfortul termic va fi ridicat. Indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime se vor situa între 34 și 37 de grade. Excepție face zona de munte a Buzăului.
Adaugă comentarii