Sunt șanse minime ca elevii să revină în bănci în următoarele zile. Cel puțin asta anunță profesorii din Buzău care vor organiza inclusiv proteste în stradă. Potrivit unui comunicat semnat de reprezentanții Sindicatului Învățământului Preuniversitar ”Prof. I. Neacșu” Buzău, cadrele didactice vor protesta în fața Prefecturii.
”Sindicatul Învățământului Preuniversitar ”Prof. I. Neacșu” Buzău, organizație reprezentativă a salariaților din învățământul buzoian, anunță că joi, 25.05.2023 și vineri, 26.05.2023 va protesta în fața Prefecturii Județului Buzău”.
Profesorii spun că decizia de a protesta este consecința nemulțumirilor acumulate în sistemul de învățământ, în ultimii ani.
”Protestele sunt consecința nemulțumirilor acumulate în sistemul de învățământ, aflat în grevă generală pe termen nelimitat. În acest fel, vrem să transmitem Guvernului României și Primului ministru domnul Nicolae Ciucă, prin reprezentantul acestuia în teritoriu, domnul Daniel Marian Țiclea, prefectul județului Buzău, că ignoranța și lipsa de dialog mărește starea de nemulțumire a celor care au intrat în grevă generală și că, prin atitudinea adoptată, riscă să bulverseze încheierea anului școlar 2022 – 2023”, spun cadrele didactice.
Greva generală a fost declanșată luni, 22 mai. La Buzău 85% dintre cadrele didactice participă la proteste. Doar patru unități de învățământ au decis să desfășoare ore în aceste zile.
Adaugă comentarii