Actualitate

Proiectul care îi va ajuta pe tinerii buzoieni să-și gestioneze banii și să se descopere. Parteneriat în premieră pentru Buzău

Proiect menit să îi sprijine pe tineri și să îi ajute să își dezvolte cunoștințele legate de domeniul financiar, ba chiar să înțeleagă tainele unei afaceri de succes. Banca Națională a României și Muzeul Județean Buzău au încheiat un parteneriat pentru înființarea Centrului Regional de Resurse pentru Tineret.

Este vorba despre un parteneriat în cadrul căruia, lunar, vor fi organizate diverse activități, precum sesiuni de educație financiară, ateliere vocaționale și de orientare profesională și sesiuni de informare privind oportunitățile de dezvoltare financiară și culturală.

“Vor fi organizate lunar, la sediul Muzeului Județean Buzău, sesiuni de informare, ateliere vocaționale, întâlniri cu antreprenori buzoieni și nu numai. În cadrul acestui program vor prezenta oportunități de dezvoltare personală și financiară reprezentanți din cadrul Băncii Naționale a României – Agenția Buzău, specialiștii care au dezvoltat conceptul de Geoparc UNESCO ”Ținutul Buzăului” și alții. Vor fi prezentate pe larg surse de finanțare adresate implementării de activități culturale precum și oportunități de afaceri și de angajare în directă legătură cu dezvoltarea turistică a județului Buzău. C.R.R.T. Buzău reprezintă un moment firesc în evoluția raporturilor dintre muzeu și comunitatea buzoiană. Această necesitate se bazează pe interesul instituției de cultură de a crea ”drumuri către casă” pentru toți tinerii care doresc să se dezvolte financiar și personal în spațiul de confort casnic, dar și pe interesul tot mai crescut al acestora de a identifica soluții pentru a ”rămâne acasă”, transmite Muzeul Județean Buzău.

În plus, buzoienii vor lua parte la întâlniri cu reprezentanți ai unor companii private și instituții publice, dar și la sesiuni de informare cu privire la programele de finanțare a proiectelor culturale. De asemenea, tinerii din Buzău vor fi învățați cum să își întocmească și să își gestioneze propriul buget.

“Semnarea acordului de parteneriat în domeniul educației financiare între Banca Națională a României și Muzeul Județean Buzău constituie parte a preocupărilor băncii centrale de a promova educația economica și financiara, prin diseminarea de informații de interes antreprenorial, susținute și prin proiectele derulate la nivel național încă din 2009 și cuprinse în Strategia multianuală de acțiune în domeniul educației financiare a BNR”, transmit oficialii Băncii Naționale a României.

Anuntul Buzoian
Anuntul Buzoian