”VICTORIE! Membrii Federației Caselor de Asigurări de Sănătate, Federație afiliată la Blocul Național Sindical, vor avea venituri mai mari!”. Acesta este mesajul postat marți, în jurul prânzului, adică ora la care era programat un amplu protest al angajaţilor Caselor Naţionale de Asigurări de Sănătate, în Piaţa Victoriei, pe pagina de Facebook a sindicatelor care au organizat greva din ultimele două săptămâni.
Vestea este una foarte bună mai ales în contextul în care deja se anunța un blocaj atât în ceea ce privește activitatea spitalelor cât și a cabinetelor medicilor de familie. La rândul lor, asigurații care au nevoie de serviciile Caselor de Asigurări de Sănătate pot respira acum ușurați și pot merge pentru a-și ridica documentele de care au nevoie.
Într-o declarație pentru sansanews.ro, Radu Vâlculescu, lider sindicat CJAS Buzău, a declarat că ”de miercuri, cu siguranță, se va relua programul normal cu publicul”.
Cât despre ziua de marți, decizia va fi luată într-o videoconferință ce va avea loc la ora 13.00 și la care vor participa toți directorii Caselor Județene de Asigurări de Sănătate.
Amintim că, angajații au protestat, în special, pentru salarii mai mari, lucru pe care l-au obținut prin aprobarea , în Camera Deputaților, for decizional în acest caz, a proiectului de lege prin care se prevede acest lucru.
Angajaţii CNAS au protestat deoarece nu au beneficiat de niciun fel de creştere salarială din 2018 până în prezent.
Adaugă comentarii