Artiști de renume din Buzău, cunoscuți pentru talentul lor în întreaga țară, dar și peste granițe, vor face parte, în următorii ani, din echipa de conducere a unor instituții importante, respectiv Televiziunea Română, Radioul Public și Institutul Cultural Român. Luni, 15 noiembrie, trei buzoieni propuși de PSD să facă parte din consiliile de administrație ale acestor instituții culturale au fost audiați de comisiile reunite de Cultură, iar apoi votați de Parlament.
Valeriu Șușnea, sursa foto Libertatea Actorul Lucian Ghimiși
sursa foto CinemagiaRăzvan Dincă, sursa foto Adevărul
Imediat după votul final, senatorul PNL de Buzău, Vlad Pufu, a anunțat la Focus Tv că buzoianul Valeriu Șușnea face parte din noul Consiliu de conducere al Institutului Cultural Român. De asemenea, actorul Lucian Ghimiși este unul dintre membrii Consiliului de Administrație al Societăţii Române de Televiziune, în timp ce fostul director al Teatrului “George Ciprian”, Răzvan Dincă, a fost ales în echipa Consiliului de Administrație al Societăţii Române de Radiodifuziune.

“M-am bucurat să-i văd azi, să- i audiez pe câțiva buzoieni de frunte, chiar dacă sunt propuși de PSD. L-am avut pe ordinea de zi în Consiliul de Administrație al TVR pe Lucian Ghimiși, care a avut o prestație extraordinară, m- am bucurat să- l văd acolo. Garnitura care preia TVR mi se pare una de profesioniști. M–am bucurat să-l văd și pe domnul Valeriu Șușnea, președintele Uniunii Artiștilor Plastici din Buzău, îți crește inima când vezi buzoieni în prim planul vieții politice și al instituțiilor. Valeriu Șușnea este în Consiliul de conducere al ICR. De asemenea, Răzvan Dincă ar putea fi ales președinte al Radio România Actualități, propus de PSD. Așadar, o garnitură serioasă de buzoieni care ne vor reprezenta, sper eu, cu cinste în viitorii ani”, a declarat senatorul Vlad Pufu, membru în Comisia de Cultură.
În plus, Răzvan Dincă are toate șansele să fie numit directorul Radioului Public.

“S-au votat Consiliile de Administrație cu majoritate covârșitoare, 380 de voturi pentru, 14 împotrivă. Fostul director al Teatrului G. Ciprian, Răzvan Dincă, este una dintre propunerile noastre pentru C.A., sperăm ca în urma votului pe care îl vor da membrii C.A. să fie noul președinte director general al radioului”, a spus în direct la Focus Tv, senatorul PSD de Buzău, Lucian Romașcanu.
Potrivit procedurilor, cele două consilii de administrație, al SRTV și SRR, își vor alege preşedinţii-directori generali, care trebuie și validaţi de plenul Parlamentului. Mandatul acestora va fi de 4 ani.
Adaugă comentarii