Actualitate

”RACHETA VIEȚII”, INVENTATĂ LA BUZĂU. Măsoară 14 metri, cât un bloc cu 5 etaje. Cine este inventatorul și unde îl puteți întâlni

Invenție unică în lume, realizată la Buzău. O rachetă, asemenea celei mai mari rachete folosite în timpul celui de-al doilea război mondial, a fost construită la Gura Teghii. Lucrarea aparține unui olandez, stabilit de doi ani la Buzău.

Jos Volkers are 37 de ani și este muzician. Pasionat de natură și artă, în același timp, bărbatul, împreună cu soția sa, de asemenea artist, s-a mutat în 2018 în comuna Gura Teghii.

Iulia Sîrbu, fondator Aluniș Art Center

În munții Buzăului, artistul a găsit inspirația necesară pentru a dezvolva proiectul său de suflet: o rachetă a vieții. Așa că imediat după ce s-a stabilit la Gura Teghii, în spațiul din propria curte, a construit o ”rachetă bioremediatoare”.

”Este o rachetă realizată după modelul celei mai mari rachete folosite în timpul celui de-al doilea război mondial, însă construită exclusiv din materiale biodegradabile, respectiv lemn, cânepă și umplută cu semințe spori și nutrienți (cum ar fi apa și minerale) necesare vieții. Cu alte cuvinte: o bomba bio plină cu semințe, de 14 metri lungime. Ca să vizualizăm, 14 metri înseamnă un bloc cu 5 etaje!”, a povestit Iulia Sîrbu, reprezentant Aluniș Art Center.

În realizarea lucrării artistul spune că a fost inspirat de dezastrul ecologic din lume și mai ales din România. Racheta va pleca duminică către Olanda, unde va rămâne expusă într-un muzeu.

Iulia Sîrbu, fondator Aluniș Art Center

Totuși, în călătoria spre Europa, racheta vieții va face o oprire și la Pătârlagele, într-un eveniment organizat de Iulia Sîrbu, artist și fondatorul Aluniș Art Center.

”Racheta bioremediatoare este un performance art act – este o metaforă pentru situația planetei, atrăgând atenția asupra crizei ecologice, rolul tehnologiei, războiului și felul în care acestea se împletesc în destinul umanității.  Parte din aceste act artistic este călătoria în sine a rachetei, din România în Olanda. Aluniș Art Center va organiza dumincă, 12 iulie 2020, ora 10:30 dimineață, întâlnirea cu acest inedit proiect (în Pătârlagele, parcarea de vis-a-vis de piața”, a spus Iulia Sîrbu.

Iulia Sîrbu, fondator Aluniș Art Center

Doritorii vor putea admira, fotografia și afla mai multe despre acest inedit proiect, dar îl vor putea cunoaște și pe autor, Jos Volkers. Vizitarea este gratuită.

Aluniș Art Center este o organizație non profit, dedicată revigorării tradițiilor locale și promovării Ținutului Buzăului prin artă și evenimente culturale.

Implică-te!

Publicitate

Publicitate