S-a încălzit vremea, se răcesc caloriferele. Ram TermoVerde, societatea care furnizează agent termic în municipiul Buzău, a anunțat că începând de joi, 27 aprilie, va închide robinetul la căldură. Au fost îndeplinite condițiile legale privind oprirea căldurii, respectiv trei nopți consecutive cu temperaturi peste 10 grade. Astfel, din 27 aprilie se încheie perioada de furnizare a energiei termice către consumatorii din Buzău racordaţi la sistemul centralizat.
Vestea închiderii robinetului la căldură nu este însă motiv de bucurie pentru buzoieni. Vremea se menține rece zilele acestea. Pe timpul nopții, de exemplu, temperaturile vor coborî mult sub 10 grade.
„Ne așteptăm ca vremea să devină în general frumoasă, dar încă va fi rece pentru această perioadă, temperaturi prognozate pentru joi și vineri de 15-17 grade, noaptea temperaturi de 2-4 grade, izolat până la 6 grade, deci temperaturi destul de coborâte pentru finalul lunii aprilie. Ca aspect, însă, o vreme destul de frumoasă. Se mai adună norii în cursul după amiezii, dar puțin probabil să plouă”, spune meteorologul de serviciu de la Administrația Națională de Meteorologie, Mihai Huștiu.
În prezent, Ram Termo Verde mai are circa 3.800 de apartamente cărora le furnizează agent termic.
Adaugă comentarii