Actualitate

Rata de promovare a bacalaureatului a crescut cu aproape 3 procente după contestații. Buzăul, peste media națională la rezultate

Foto arhiva

Au contestat și au câștigat. Este ceea ce pot spune 68 de absolvenți de liceu din județul Buzău, care au fost declarați admiși în urma susținerii examenului de bacalaureat. Inițial, aceștia fuseseră declarați respinși, fie pentru că nu au obținut note de trecere, având sub 5, fie aveau media mai mică de 6. Cum deja rataseră examenul, au decis că nu mai au nimic de pierdut, așa că au cerut recorectarea tezelor. Decizia s-a dovedit inspirată, pentru că în urma recorectării s-a dovedit că meritau note mai mari, iar în final au fost declarați admiși.

După ce și cei 68 de candidați au fost declarați admiși, rata de promovare a bacalaureatului la nivelul județului Buzău a crescut cu aproape 3%.

”La nivelul județului Buzău, rata de promovare (după contestații) este de 77,06 %. Pentru promoția curentă, rata de promovare este de 80,89 %, iar pentru promoțiile anterioare, rata de promovare este de 32,32 %. Au promovat 1935 de candidați, dintr-un total de 2511 de candidați prezenți. Dintre aceștia, 1871 candidați provin din promoția curentă, iar 64 de candidați provin din promoțiile anterioare”, transmite Inspectoratul Școlar Județean Buzău.

Înainte de contestații, rata de promovare era, în Buzău, de 74,35 %.

Județul are o rată de promovare peste media națională. Aceasta a crescut, după contestații, cu 2,2%, ajungând la 75%.

 

Anuntul Buzoian
Anuntul Buzoian