Social

Războiul căldurii, faza acuzațiilor prefect-primar

carmen ichim constantin toma caldura
Oprirea căldurii și a apei calde provoacă un șir lung de acuzații și declarații care se îndreaptă către conducerea regiei de termoficare și cea a Primăriei Buzău. Ultima astfel de reacție vine de la prefectul de Buzău, Carmen Ichim, care susține că transformarea Punctului Temic 4 Dorobanți în centrale este o improvizație. ”Din păcate, nu s-a luat o soluție bună sau s-a luat o soluție de avarie, ca un cazan de 10 gigacalorii să fie montat în PT 4 transformat în  centrală termică. Au venit nenumărate sesizări pe Instituția Prefectului, am tot transmis adrese către DSP, Primărie, Agenția de Mediu, Garda de Mediu. Soluția de avarie este pentru că sunt 5000 de apartamente (n.r. -numărul a fost corectat la 4000 de o declarație a primarului C. Toma) racordate, …, că vrem, că nu vrem, încălzirea trebuie să se asigure.”
Replica primarului Constantin Toma a venit, seara trecută, într-o intervenție telefonică la emisiunea Focus News de la Focus TV: ”Bineînțeles, doamna prefect, neavând toate datele, nu are dreptate. Nu s-a făcut improvizație. Este un sistem reproiectat care va funcționa. Funcționează și va funcționa! Am avut această defecțiune care putea să apară și mai devreme în aceste 3 luni. Ecogen nu ne a lasat sa luam acest cazan, am întârziat circa 2 luni, s-a întâmplat nenorocirea. Gestionăm lucrurile așa cum trebuie să micșorăm impactul nefavorabil asupra oamenilor. Este un impact, îl recunoaștem , nu ascundem absolut nimic.”
Prefectul de Buzău a mai anunțat că de luni, imediat cum va fi reluată furnizarea căldurii, va merge în control la centrala termică împreună cu specialiști de la Agenția de Mediu și Garda de Mediu, urmând să se facă și măsurători ale nivelului de zgomot.
Anuntul Buzoian
Anuntul Buzoian