Protest spontan în curtea Spitalului Județean de Urgențe Buzău, declanșat în urmă cu puțin timp de aparținătorii-rude, prieteni, apropiați-ai unui pacient de 25 de ani, victimă a unui accident rutier, care a decedat, luni, pe una dintre secțiile unității medicale.
Gabriel Bumbăcea se afla, vineri, în una dintre mașinile implicate în accidentul rutier de la Cândești, despre care ȘansaNews a scris AICI. Tânărul de 25 de ani a fost investigat, stabilizat și internat pe Secția Ortopedie, cu o fractură de femur pentru care urma să fie operat în cursul zilei de luni. Pacientul nu a mai apucat să intre în sala de operație pentru că a intervenit decesul.
Moartea lui Gabriel Bumbăcea este considerată suspectă, iar apropiații acuză lipsa de interes a personalului medical care l-a avut în grijă. Până joi când va fi efectuată necropsia, cauzele morții nu pot fi stabilite, însă apropiații tânărului sunt revoltați. Astăzi, în jur de treizeci de s-au strâns în curtea Spitalului Județean într-un protest spontan.

Au aprins lumânări, au purtat pancarte cu mesaje de tipul ”Nepăsare=Moarte” și au scandat: ”Rușine să vă fie!”, ”Spitalul Morții”, ”Vrem dreptate”, ”Demisia!”, ”Gabriel” sau ”Hoții!”.
Prietenii au prezentat mesaje ale tânărului decedat care arătau că intervenția chirurgicală întârzia, în cazul său, fără să i se fi comunicat vreun motiv.
La fața locului au fost mobilizați polițiști și jandarmi. După câteva zeci de minute, numărul participanților la protest a crescut considerabil. Din partea Spitalului Județean de Urgențe nu a venit niciun reprezentant.
În schimb, managerul Spitalului Județean Buzău, Sorin Pătrașcu, a prezentat, în fața presei, demersurile făcute în acest caz încă de ieri, imediat după decesul tânărului pacient, pentru a se stabili exact ce s-a întâmplat din momentul în care a fost adus la spital și până când a survenit decesul. În plus, pentru a exclude orice urmă de suspiciune, a fost solicitată Poliției prezența unui expert criminalist mâine, când va fi efectuată necropsia.
La rândul său, Adriana Bunilă, purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean, a declarat că pacientul a primit tratament corespunzător imediat după ce a fost adus la unitatea medicală, însă starea tânărului s-a agravat brusc, chiar în ziua în care urma să fie operat.
La spital a ajuns și iubita lui Gabriel, cea care i-a fost alături tot timpul tânărului. Răpusă de durere, Denisa a povestit ce s-a întâmplat în ultimele zile, în perioada în care Gabriel a fost internat, în ce stare era vineri, după accident, și cum era luni dimineață, când și-a găsit sfârșitul.



Păcat de tinerețea lui!
Ar trebui făcut ceva! Nu este primul caz de acest fel si totuși autoritățile nu fac nimic