Actualitate

Risc crescut de incendii în zilele caniculare! Avertismentul autorităților

FOTO ARHIVA

E alertă de incendii în Buzău, la fel ca în întreaga țară, din cauza caniculei care favorizează declanșarea focului pe miriști și în păduri. Încă de zilele trecute, secretarul de stat în cadrul Ministerului de Interne, Raed Arafat, avertiza că arderile necontrolate, cauzate de oameni, sunt numeroase și creează pericole majore. Și, având în vedere seceta accentuată, focul se aprinde și mai uşor în această perioadă.   Pentru a evita o tragedie, autoritățile le recomandă oamenilor să sune la 112 imediat cum observă un incendiu.

“Pentru că această secetă prelungită a generat uscăciune în vegetația din tot județul, ne asteptăm să apară și ceva incendii de vegetație. De aceea, rugămintea noastră este să sporim vigilența, să anunțați instituțiile publice, să sunați la 112  dacă observați că fermieri sau vecini de-ai dumneavoastră intenționează sau au pus un foc deschis. Este foarte important ca printr-o manieră preventivă să încercăm să limităm acest pericol care dezechilibrează întreg sistemul de situații de urgență din județul Buzău”, transmite prefectul de Buzău, Daniel Țiclea.

În același timp, populația este avertizată că orice foc prin care se intenționează arderea vegetației se aprinde doar dacă s-a obținut aviz de la Agenția pentru Protecția Mediului și a fost informat serviciul voluntar pentru situații de urgență din localitate. Aceste demersuri implică solicitarea de la primărie a unui permis de lucru cu focul.  În absența acestuia, amenda este de la 1000 la 2500 de lei.

Pe de altă parte, zilele acestea, când aerul va deveni greu de respirat, buzoienii sunt sfătuiți să evite deplasările în aer liber între orele 11:00 și 18:00. Dacă totuși trebuie să iasă din casă și au nevoie de un pahar cu apă rece pentru a se răcori, se pot adresa punctelor de prim ajutor. În toate orașele din județ au fost deschise astfel de puncte, vizitate vineri de prefectul de Buzău, Daniel Țiclea.

” Prefectul Buzăului, Daniel-Marian ȚICLEA, a verificat, personal, în teren, modul în care punctele de prim-ajutor din județ au fost amenajate și sunt pregătite să-i primească pe buzoienii care ar putea fi afectați de valul de caniculă cu care județul se va confrunta în următoarea perioadă. Reprezentantul Guvernului în teritoriu, alături de directorul Direcției de Sănătate Publică Buzău, Cristina Ungureanu, a mers atât în farmacii, care trebuie să-i primească pe cetățenii afectați de arșiță, cât și în punctele special amenajate de autorități, unde, de asemenea, buzoienii se vor putea răcori în zilele toride, vor putea bea un pahar cu apă și li se va putea măsura tensiunea arterială”, anunță Instituția Prefectului-Județul Buzău.

 

Anuntul Buzoian
Anuntul Buzoian