Din ce în ce mai mulți români caută experiențele în natură atunci când vine vorba de petrecerea timpului liber, fie că e vorba de un week-end sau de o minivacanță. Iar un eveniment ce va avea loc în județul Buzău, chiar în perioada vacanței de Rusalii, din luna iunie, a atras numeroși oameni dornici de aventură, care au participat zilele trecute la Târgul de Turism al României. Asta și pentru că organizatorii au propus un pachet atractiv și reduceri substanțiale.
Este vorba despre Camp Fest, care se desfășoară în zona Pătârlagele, în Munții Buzăului, ce în acest an ajunge la a patra ediție.
Turiștilor li s-au propus trei zile de distracție, socializare și mișcare în mijlocul naturii, o experiență în acord cu natura, festivalul fiind dedicat familiilor.
Sunt 1500 de locuri disponibile la festivalul ce va avea loc în perioada 6 – 9 iunie, iar bună parte din locuri au fost adjudecate de vizitatorii care au trecut pe la ROMEXPO. Oferta a fost apreciată de turiști, un pachet complet putând fi achiziționat cu 380 de lei, cu o reducere de 310 lei față de prețul standard. Reduceri semnificative de prețuri au fost și pentru copii, acestea fiind valabile doar pe perioada de desfășurare a Târgului de Turism.
Adaugă comentarii