Turul doi al alegerilor prezidențiale, decisiv în privința numelui viitorului președinte al țării, scoate românii din case.
Cei mai matinali sunt alegătorii din categoria de vârstă 45-64 de ani, la polul opus fiind tinerii, la fel ca în 4 mai.
În județul Buzău, la primul tur, la ora 11, prezenta era de 13,43 la sută, iar acum, tot la ora 11, este de 16%. O secție de votare se apropie deja de 50 la sută prezență la vot. Este vorba despre secția de la Trestieni, comuna Pârscov, o secție cu doar 21 de alegători pe listele permanente. Aici prezența este de circa 48%, la această oră. Prezență foarte bună și în stațiunea Sărata Monteoru, unde turiștii cazați la unitățile de aici au ieșit în număr mare la vot. Prezența este de peste 41%, cu circa 170 de votanți pe liste suplimentare.
Buzoienii din municipiu, care s-au prezentat la urne de dimineață, spun că votul de astăzi este extrem de important.
Prezența lor, transmit aceștia, reprezintă cheia către o țară condusă după dorința poporului.
Tot în municipiu, încă de dimineață, au început și deplasările cu urna mobilă.
Totuși, înaintea deschiderii secțiilor de votare, în Buzău, atât Inspectoratul Județean de Poliție cât și Biroul Electoral Județean au primit 5 sesizări. La BEJ a fost înregistrată o sesizare cu privire la faptul că un partid politic și-ar fi trimis în secția de vot un reprezentant care suferise în trecut o condamnare pentru șantaj. După primirea sesizării, persoana a fost înlocuită. De asemenea, au mai fost înlocuiți și doi locțiitori, la cererea lor, din motive personale. BEJ Buzău a anunțat că, în total, au fost peste 500 de înlocuiri la cererea partidelor politice.





Adaugă comentarii