Actualitate

Romașcanu vine, de mâine, la Consiliu: ”Sunt antrenat!”

Consiliul Județean Buzău este convocat, luni , la ora 11.00, în ședință. Este vorba despre noul consiliu, format din aleși care și-au câștigat mandatele la alegerile locale din 9 iunie. Ședința de constituire a Consiliului Județean va fi cea în care toți consilierii vor depune jurământul. Și noul președinte al Consiliului Județean, Lucian Romașcanu, va depune jurământul, moment care marchează începerea oficială a mandatului său. Zilele trecute, noul președinte al CJ Buzău, a declarat, într-o intervenție la Focus Tv, că este pregătit pentru trecerea de la Legislativ la administrație:

”Este o experiență pe care pot să o asimilez cu cea ministerială pentru că e vorba de administrație, iar și administrația centrală, și cea locală sunt cele mai apropiate de zona privată de unde vin după 27 de ani de muncă. Pentru că lucrurile se întâmplă repede, deciziile este necesar a fi luate mult mai repede, ritmul de lucru e mult mai dinamic. În Parlament sigur că se fac lucruri importante, dar există un altfel de dinamică pe care eu aș lăsa-o, iată, în favoarea dinamicii administrative. Sunt lucruri concrete pe care le faci, proiecte pe care le vezi sub ochii tăi derulându-se….”

În ceea ce privește ritmul de lucru din administrația județeană, Lucian Romașcanu consideră că acesta este unul care se potrivește profilului său profesional:

”Sunt gata antrenat! Am 27 de ani de activitate privată, după care două mandate de ministru. Și în Parlament am fost lider de grup și președinte de comisie, deci munca a fost mai dinamică. Deci, clar, (n.r. activitatea din administrație) e pe tipul meu de activitate. Îmi palce să fac lucruri care se văd imediat și să iau decizii și să construiesc  echipe  și să las ceva în urmă după ce mi s-a dat încrederea de către oameni. ”

Lucian Romașcanu este absolvent al Hașdeului și apoi al ASE, deținător al unui MBA, și a lucrat în sectorul privat, până în 2016, cu o pauză de un an cât a fost consilier al președintelui TVR. În mediul privat a lucrat, în cea mai mare parte a timpului, în poziții executive în cadrul unor grupuri internaționale de media, cu reprezentare în România. În 2016 a devenit senator, apoi a avut două mandate de ministru al Culturii. În plan politic, a fost purtător de cuvânt al PSD, lider de grup al senatorilor, președinte PSD Buzău.

Autorul știrilor

Cătălina Jingoiu

1 Comentariu

Apasă aici pentru a publica un comentariu

  • Cartierul Mihai Viteazu se află sub asaltul bandelor de infractori. În stația de la capătul liniei autobuzului 3 situată la intersecția străzilor General Traian Moșoiu și Ion Costinescu, părculețul din zona societății BETA, stațiile de autobuz din zona Bisericii Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil și în alte zone ale cartierului în fiecare noapte (intre orele 19:30 și 01:00), grupuri de indivizi tulbură liniștea publica a locuitorilor acestui cartier, folosesc un limbaj licențios, manifestă un comportament dubios (strigăte, țipete, injurii) față de locuitorii acestui cartier. Actele sau gesturile obscene, proferarea de injurii, expresiile jignitoare sau vulgare, amenințările cu acte de violență, vandalizarea bunurilor publice (distrugerea stațiilor de autobuz, distrugerea canapelelor, distrugerea coșurilor de gunoi, distrugerea indicatoarelor de circulație) au provoacat indignarea cetățenilor și au lezat demnitatea acestora. Chiar nu se pot lua măsuri drastice împotriva acestor indivizi (chiar dacă sunt minori)? Ne vom adresa Ministerului Afacerilor Interne, Parlamentului, Președintelui României, birourilor parlamentare.

Anuntul Buzoian
Anuntul Buzoian