Actualitate

S-A DECIS! Lista localităților și scenariile după care vor fi deschise, pe 8 februarie, școlile din Buzău

Se știe unde încep cursurile față în față, începând de luni 8 februarie.

Ministerul Educației a publicat lista tuturor localităților și scenariile după care vor funcționa școlile începând de săptămâna viitoare. Vezi lista AICI

Buzăul nu are nici o localitate în  scenariul roșu, însă are mai multe comune cu o rată de incidență peste 1 la mia de locuitori, ceea ce înseamnă scenariul galben. Într- o astfel de variantă sunt localitățile Pogoanele, Largu, Pănătău, Țintești, Luciu, Cernătești, Cilibia și Colți. Îm aceste localități  vor merge la cursuri preșcolarii,  elevii din ciclul primar și clasele terminale, a 8-a și a 12-a. 

Pe site-ul ministerului mai figurează în scenariul galben și localitatea Săpoca, unde e activ un focar de coronavirus, în Spitalul de Psihiatrie și pentru Măsuri de Siguranță.

Pentru că în localitate nu mai e nici un alt caz de coronavirus în afara celor din focarul de la spital, Direcția de Sănătate Publică Buzău a decis ca, aici, luni să se deschidă toate școlile și grădinițele.

Restul județului Buzău, inclusiv municipiul reședință de județ, e în scenariul verde, ceea ce înseamnă că școlile se vor deschide luni pentru toți copiii.


Potrivit ministrului Educației, la grădiniţă şi învăţământul primar, la primul caz de infectare se suspendă cursurile pentru 14 zile.

La ciclul gimnazial şi liceal, la primul caz se va face o anchetă epidemiologică, se recomandă şi testarea, şi vor fi analizate măsurile, fie se suspendă încă de la primul caz, fie nu e necesară suspendarea, se continuă până la al doilea caz, când se suspendă.

În scenariul roșu (rata de infectare mai mare de 3 cazuri la 1.000 locuitori), reiau cursurile cu prezența fizică în clase doar copiii de grădiniță și elevii din ciclul primar (clasele 1-4).

În scenariul galben (rata de infectare între 1 și 3 cazuri la 1.000 locuitori), reiau cursurile cu prezența fizică în clase copiii de grădiniță, elevii din ciclul primar, elevii din clasele terminale a 8-a, a 12-a, a 13-a și de la școlile postliceale.

În scenariul verde (rata de infectare mai mică de 1 caz la 1.000 locuitori), reiau cursurile cu prezența fizică toți preșcolarii și elevii din învățământul preuniversitar.

Publicitate