Concursul pentru ocuparea postului de manager al Spitalului Județean de Urgențe Buzău s-a încheiat cu un rezultat previzibil. Actualul director, Sorin Pătrașcu, numit interimar după plecarea lui Claudiu Damian la Consiliul Județean, a fost unicul candidat înscris la concursul desfășurat luna trecută și l-a promovat. Sorin Pătrașcu a obținut media 9,16 cu care a promovat concursul și va ocupa postul de manager pentru o perioadă de patru ani. Proiectul său de management a fost notat cu 8,50, iar evaluarea abilităților sale a fost finalizată cu acordarea notei 9,83.
Printre altele, proiectul de management cu care noul manager a fost declarat câștigător prevede înființarea unui laborator de somnologie și a unui cabinet stomatologic, cu activitate permanentă, pe lângă UPU-SMURD, dar și înființarea unui compartiment de recuperare, medicină fizică și balneologie, în cadrul Secției Ortopedie. Planul pe următorii patru ani mai prevede creșterea numărului de paturi în secțiile aglomerate cum ar fi cea de gastroeneterologie și cea de pneumologie.
În ceea ce privește comunicarea unității medicale cu pacienții, aparținătorii acestora și mass-media, noul manager își propune, așa cum deja a fost anunțat public, cursuri de instruire cu personalul, dar și evaluări lunare asupra modului în care se desfășoară comunicarea.
Partea cea mai grea, eficientizarea folosirii resurselor financiare, prevede, de asemenea, o serie de măsuri, precum: creșterea adresabilității serviciilor medicale (printre serviciile noi vor fi cele de îngrijiri paliative), creșterea ponderii veniturilor din spitalizările de zi de la 8,38% la 12 % , anul viitor, dar și scăderea costului mediu pe zi de spitalizare.




Felicitari, merita pe deplin aceasta pozitie ,un om dedicat,implicat un bun profesionist!Spitalul avea nevoie de un astfel de OM !