Social

S-a publicat în Monitorul Oficial! E pentru șoferi

Vești bune pentru șoferi. Pe 9 ianuarie s-a publicat în Monitorul Oficial ordonanța de urgență care printre altele prevede  plafonarea valorii punctului de amendă la 145 de lei. În  perioada 1-8 ianuarie 2020, șoferii au plătit amenzile la valoarea de 223 de lei punctul, ca urmare a majorării salariului minim pe economie la 2230 de lei de la 1 ianuarie.
Până joi când s-a publicat în Monitorul Oficial decizia de plafonare a  punctului de amendă, la Buzău  au fost date inclusiv amenzi la cuantumul maxim, de  4405 de lei, pentru șoferi care au condus cu viteze foarte mari în localitate. Dacă se vor considera nedreptățiți în vreun fel, contravenienții pot depune contestație, iar instanța va decide dacă ei vor plăti amenzile majorate, aplicate  în perioada 1-8 ianuarie când punctul de amendă a fost 223 de lei, ori vor achita sancțiunea, după ce punctul de amendă a fost plafonat.
Însă, cel mai probabil ei vor trebui să se conformeze legislației în  vigoare la momentul la care au comis contravenția la Regimul Rutier.

 

Anunţul Buzoian

Implică-te!

Publicitate

Publicitate