Un an greu, dar investițiile merg mai departe! Este anunțul conducerii Consiliului Județean Buzău, după ce, într-o ședință extraordinară care a avut loc astăzi, aleșii județeni au aprobat bugetul pentru anul în curs.
În total, este vorba despre un buget de aproape 648 milioane lei, din care suma de 80 de milioane reprezintă excedentul bugetar de anul trecut. Este un buget alcătuit în mare parte din venituri ale Consiliului Județean, fonduri europene și diverse sume alocate de la Centru.
Președintele Consiliului Județean Buzău, Marcel Ciolacu, a declarat că mare parte din fondurile avute la dispoziție în acest an vor merge pe investiții.
Pe lista investițiilor propuse pentru acest an un loc important îl ocupă reabilitarea de drumuri, aici fiind inclus și drumul care duce la cel mai vizitat obiectiv turistic din Buzău, Vulcanii Noroioși, inclus în Programul Anghel Saligny, dar pentru care Consiliul Județean va trebui să contribuie cu o cotă de 20%, conform deciziei Guvernului. Un alt drum avut în vedere este DJ203 K, respectiv tronsonul Plaiul Nucului-Nehoiu. Un alt capitol important este Sănătatea. În proiectul de buget sunt prevăzute investiții importante la Spitalul Județean Buzău, atât la sediul central, cât și la secțiile exterioare. Pe lângă consolidare și reabilitare energetică, pe listă a fost inclusă construirea unei secții de recuperare medicală, realizarea unui sistem de telemedicină, dar și realizarea unui Centru Integrat de Oncologie si Radioterapie.
Consiliul Județean Buzău își propune în 2026 și investiții majore pentru dezvoltarea turismului. De pildă, preluarea în administrare a ariei naturale Vulcanii Noroioși sau amenajarea Dealului Murătoarea, din stațiunea Sărata Monteoru, zona cu cele mai multe izvoare de apă sărată.



Adaugă comentarii