După ani buni de blocaje, s-au reluat forajele la Caragele, acolo unde există un zăcământ important de gaze naturale, care va avea o contribuție majoră la independența energetică a României. Anunțul a fost făcut de ministrul Energiei, Sebastian Burduja, prezent zilele trecute în localitatea buzoiană, într-o vizită de lucru.
Ministrul Energiei a subliniat importanța proiectului de la Caragele, probabil cea mai mare descoperire onshore în sectorul hidrocarburilor din România în istoria recentă. Totodată, s-a arătat mulțumit de modul în care se lucrează, arătând că graficul stabilit este respectat.
„De la începutul mandatului meu, am stabilit cu echipa de conducere a Romgaz, cu Directorul General Răzvan Popescu, să punem pe primul loc investițiile, mai ales Neptun Deep și Caragele. Astăzi, Neptun Deep e în grafic pentru începerea producției în 2027, iar Romgaz repornește, iată, prin forțe proprii, programul de foraj în perimetrul Caragele, după ani de blocaje. Am vizitat astăzi Sonda 76 Rosetti. Romgaz se bazează aici pe antreprenorul român Foraj Sonde Craiova, cu tehnologie 100% românească și ingineri români cu mare experiență. Deja au avansat peste 1500 de metri în doar două săptămâni, lucrarea fiind în avans față de graficul asumat. În iunie se va ajunge la peste 5000 de metri. Dacă toate datele se confirmă, producția va începe efectiv în 24 de luni”, a declarat ministrul PNL Sebastian Burduja.
Ministrul Sebastian Burduja a arătat că investițiile la Caragele vor continua, astfel încât în cel mult doi ani să poată începe producția efectivă.
“Investiția doar în aceasta sondă depășește 100 de milioane de lei, iar investiția totală la Caragele va fi de peste 1 miliard de lei până în 2027. Le-am cerut colegilor de la Romgaz să mențină un ritm accelerat de lucru. Managementul companiei și cel de proiect mi-au confirmat că s-a făcut un progres important și s-au angajat să țină tempoul. Cu siguranță, este un obiectiv de importanță strategică pentru România. Datele legate de valoarea rezervelor vor putea fi confirmate pe parcursul perioadei următoare, acesta fiind și obiectivul etapei de explorare la mare adâncime. Din evaluările disponibile la acest moment, putem fi optimiști că discutăm într-adevăr despre un potențial semnificativ, cu o contribuție majoră la independența energetică a României. România are resurse și românii trebuie să beneficieze de ele!”
La Caragele, în județul Buzău, se află cel mai mare zăcământ de gaze naturale descoperit în ultimii 30 de ani în țara noastră. Rezervele au fost estimate la peste 30 miliarde metri cubi.
Bun, incet dar sigur. Dar de-alde Ciolacu, Romascanu (deputat de BZ) si chiar vechiul presedinte CJ ce au facut in sensul asta pt a asigura securitatea energetica si nu numai la nivel local si in Romania? Ca au inceput campania in forta si prin sate cu `alergatul micilor cu covrigi in coada`? Nu mai pomenesc de marele proiect al lui Ceausescu de nu reusesc sa-l finalizeze actualii – canalul Siret-Baragan (apartinand de Ministerul Agriculturii – minister de resort psd si prin trecere pnl).
Asa sa va ajute Dumnezeu!