Iulian Tănașcu, tânărul vlogger deja cunoscut pentru promovarea Buzăului, aduce în atenția publicului fotografii care intră rând pe rând în colecția proprie. Mai multe imagini surprinse în perioada 1910-1920 au un evident parfum de epocă, iar cine le privește imediat se duce cu gândul, datorită vestimentației și atitudinii oamenilor, la vestitele seriale care fac furori pe Netflix, cum ar fi „Peaky Blinders”.
Dacă cele mai multe fotografii pe care le-a adunat până acum vlogger-ul înfățișează simple momente din vacanțele turiștilor, două imagini merg în zona de viață boemă, boierească a vremii, în care oamenii aveau activități culturale. Unele elemente vestimentare se potrivesc cu cele din vestitul serial britanic, cum ar fi vestele, cămășile, dar și pantalonii mai largi. În afara acestor elemente vestimentare, și atitudinea exprimată de turiști este una foarte evidentă, indicând uneori putere, iar alteori încadrarea într-o lume selectă.
De exemplu, o fotografie găsită de Iulian Tănașcu îl înfățișează pe un bărbat care citește presa, însă nu oricum, ci în unul dintre punctele cheie ale stațiunii Sărata Monteoru. Fotografia a fost realizată fie în parcul cazinoului, fie într-una dintre grădinile hotelurilor centrale. Rigo, numele pe care putem doar să presupunem că îl avea, întrucât apare scris chiar pe fotografie, citește ziarul îmbrăcat la patru ace. Bărbatul este căsătorit, își poartă verigheta și are mai multe accesorii specifice vremii, care îi arată și starea materială totodată.
Ținuta sa este aleasă special pentru moment, pentru că, la acea vreme, fotografii se găseau greu, iar o „sesiune de fotografii” se programa cu mult timp înainte. Bărbatul are baston, dar și o frizură impecabilă, iar locul în care a ales să-și facă fotografia este așa cum l-am numi astăzi, „un instagram spot”.
O alta poza de la Sarata Monteoru o sa intre in colectia personala (cc. Photo Heritage ).Este vorba de “Rigo”, un barbat care si-a petrecut vacanta in Sarata Monteoru in 1909. Dupa verigheta de pe mana vedem ca este casatorit. De asemenea, vedem ca domnii (asa cum era obiceiul) citeau dimineata ziarul in timp ce femeile luau micul dejun. Mai mult decat atat, omul face parte din inalta societate, asa cum ne arata vestimentatia, mustata aranjata si bastonul. Locul pozei este, fie in parcul cazinoului, fie in gradina hotelului nr. 3. De la dansul aflam alte lucruri interesante. Se confirma teoria conform careia fotograful nu era al locului (“trebuia sa vina fotograful”). Mai mult decat atat, avem numele cinematografului care oferea filme celor care veneau in zona (“Bocambole”). Rigo este suparat pentru ca filmul se opreste de multe ori (“are anumite poticneli”), insa il salveaza genul (“bine ca a fost hazliu tare”). Multe alte poze sunt pe drum!

Tot într-un „instagram spot” găsim și o fotografie cu o femeie, care provine tot din „lumea bună” ce se perinda prin stațiunea Monteoru în perioada 1910 – 1920. Femeia are o costumație specifică oamenilor înstăriți, însă ceea ce atrage atenția este poziția sa nefirească. Deși pare că s-ar odihni, modul în care stă te duce cu gândul mai mult la un fotomodel.
„Datorita amabilitatii lui Dragomir Roberto, am reusit sa mai adaug o poza veche, din Sarata Monteoru, la colectie. Poza infatiseaza o localnica din “lumea buna” a Saratei Monteoru, relaxandu-se in arealul parcului din fata Hotelului Monteoru. Acesta -parcul- era un Instagram Spot, un loc unde localnicii instariti si turistii isi faceau poze (pentru ca pozele si fotografii erau rari), unde citeau ziarele si unde socializau”

Și una dintre fotografiile clasice ale vremii a fost adăugată recent în colecția vlogger-ului. În aceasta găsim o familie venită din Tecuci, care a vizitat stațiunea în anul 1912. Poza a fost făcută în grădina Hotelului numărul doi, astăzi demolat, un alt punct preferat de turiști pentru fotografii unice.
„O alta poza de la Monteoru, din august 1912, intra in colectia Photo Heritage.Este vorba despre familia Ionescu din Tecuci, care a vizitat Sarata Monteoru in luna august, anul 1912. Poza ii este adresata prietenei familiei – Elena Dumitrescu – in semn se aducere aminte.Poza pare sa fie facuta in zona Hotelului nr 2 (azi demolat), intr-un alt punct instagramabil al Monteorului antebelic (gradina hotelului). Vedem aceeasi semnatura si incadrare a pozei. Acest lucru face trimitere la existenta unui singur fotograf. Partea interesanta este ca, pana in acest moment, nu pot face o legatura cu un anume fotograf sau sa fiu sigur ca respectivul locuia acolo sau, sezonier, venea in statiune.Dat fiind faptul ca majoritatea erau facute iunie – august, tind sa cred ca este un fotograf venit sezonier in statiune.Antonela Dragomir multumesc ca mi-ati spus de ea! ”

Locurile unde se făceau fotografiile la acea vreme erau aceleași cu cele în care se întâlneau militarii înainte de plecările importante pe front. Tot atunci, și viața de noapte din stațiune exista, muzica inundând micile străduțe din vecinătatea stațiunii.
„ De asemenea, parcul era si locul unde se intalneau soldatii inainte de a pleca pe front. Viata de noapte din statiune era una extrem de frumoasa, unde muzica de salon umplea micile stradute, iar vocile fericite ale oamenilor si plansetele celor tristi (care pierdeau la jocurile de carti) se puteau auzi din departe. Poza o sa fie adaugata la monografia la care lucrez de ceva timp”



Adaugă comentarii