Actualitate

Scăldatul în râuri și lacuri, risc crescut de înec și afecțiuni grave

Astăzi este ultima zi din anul școlar 2023-2024. De mâine, toți elevii și preșcolarii intră în vacanța mare. Urmează o vară întreagă de distracție la mare, la munte sau la bunici. La mare căutare în această perioadă vor fi și piscinele și alte locuri de scăldat. Cum canicula deja s-a instalat, atât copiii, cât și adulții  vor profita de zilele libere și cu mult soare pentru o baie răcoroasă.

Mare atenție unde alegeți să faceți baie! Locurile neamenajate, precum râurile sau lacurile, trebuie evitate. Acestea prezintă risc crescut de înec.

Pentru prevenirea riscurilor de înec, pompierii recomandă:

  • -Nu vă scăldaţi în râuri, lacuri sau alte cursuri de apă unde malurile sunt abrupte, curenţii sunt foarte puternici, albiile nămoloase sau pline cu plante, pietre, crengi şi trunchiuri de copaci;
  • -Dacă nu ştiţi să înotaţi foarte bine, nu vă aventuraţi în locuri periculoase, nesupravegheate; folosiţi în acest scop doar bazinele special amenajate şi supravegheate de personal calificat;
  • -Se vor respecta întotdeauna recomandările administratorului locului de agrement şi se va folosi întotdeauna echipamentul de protecţie furnizat de acesta;
  • -Iar părinților le recomandam să-şi supravegheze atent copii şi să nu-i lase niciodată singuri în apă;

La rândul lor, specialiștii Direcției de Sănătate Publică atrag atenția că scăldatul în locuri neamenajate vine la pachet cu risc major de înec, dar și de îmbolnăvire.

“În ceea ce privește scăldatul în locuri neamenjate: râuri, lacuri, în aceste situații există risc de înec, dar și de contactare a unor afecțiuni, a unor infecții: leptospiroză, meningite, boli de piele și multe altele”, declară dr. Loti Popescu, coordonator al Departamentului de Promovare a Sănătății și Educație pentru Sănătate DSP Buzău.

 

Anuntul Buzoian
Anuntul Buzoian