Au fost scene de groază la Bălteni, comuna C.A. Rosetti, seara trecută. Doi bărbați, care frecvent consumau împreună băuturi alcoolice, s-au luat la ceartă și de la un simplu schimb de replici s-a ajuns la un pas de omor.
Incidentul a avut loc seara trecută. Era după ora 21:00 când cei doi buzoieni, unul de 32 de ani, celălalt de 38 de ani, au început să aibă un schimb de replici mai dur. Spiritele s-au încins iar scenele care au urmat au fost șocante. Bărbatul de 37 de ani a scos un cuțit și l-a înjunghiat pe celălalt. Lovitura a fost aplicată în zona abdomenului, iar victima a suferit răni foarte grave, fiind la un pas de moarte.
“În data de 25.08.2026, în jurul orei 21:00-21:30 pe raza localității Bălteni, comuna C.A Rosetti, judeţ Buzău, pe strada Asociației, în urma unui conflict spontan generat de consumul de alcool, l-a înjunghiat pe C.G.P. în vârstă de 32 ani, cu un cuțit, în zona abdominală, cauzându-i o hemoragie masivă”, transmite Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău.
Bărbatul a fost transportat la Spitalul Județean, unde medicii l-au diagnosticat cu traumatisme extrem de grave: plagă prin injunghiere fosa iliaca dreapta, rectoragie. S-a intervenit de urgență pentru a-i salva viața bărbatului. Medicii i-au îndepărtat un rinichi și au intervenit pentru repararea vasele de sânge afectate.
“S-a stabilit diagnosticul de plagă înjunghiată penetrantă cu secționare de ureter drept, de venă iliacă comună, de venă iliacă internă şi venă iliacă externă, fiind identificat un hematom extins retroperitoneal, un hematom în mezenter şi un hematom în mezosigmoid, medicii din cadrul Spitalului Judeţean de Urgență Buzău efectuând o intervenţie chirurgicală de urgență în scop de salvare a vieții victimei, practicându-se nefrectomie (extirpare rinichi drept) şi legătura venelor iliace comune, iliace externe şi iliace interne.”
Imediat, agresorul a fost reținut iar astăzi arestat preventiv pentru 30 de zile.
“Având în vedere că inculpatul a utilizat un cuțit/briceag cu lama de 14 cm, ce cu uşurinţă poate produce decesul, a vizat zona abdominală ce adăposteşte organe vitale ale corpului uman şi a aplicat lovitura cu intensitate, având în vedere leziunile grave produse, s-a constatat că acesta a acționat cu intenția directă de a suprima viaţa victimei, ca răzbunare după ce aceasta îl agresase anterior prin lovire cu pumnii şi picioarele.”
Buzoianul, condamnat în trecut tot pentru fapte cu violență, este cercetat acum pentru tentativă la omor. Victima sa a rămas internată la ATI Chirurgie.





Adaugă comentarii