Actualitate SPORT

SE CAUTĂ INVESTITOR. Primăria finanțează Gloria Buzău până la finalul campionatului, după care Dumnezeu cu mila

Se poartă discuții cu mai mulți investitori, inclusiv din străinătate, în vederea preluării Gloriei Buzău, echipa care a fost la un pas de a fi retrasă din Liga a doua. ”Nu vom accepta pe oricine”, spun autoritățile locale.

 Primarul Buzăului, Constantin Toma, a vorbit, într-o postare pe rețelele de socializare, despre echipa de fotbal a Buzăului și despre motivele care au determinat municipalitatea să se gândească să retragă echipa din Liga a doua, și practic să desființeze echipa de seniori. Constantin Toma spune că pe de-o parte criza financiară a stat la baza unei astfel de decizii, iar pe de altă parte imposibilitatea de a face performanță, de a trece la un nivel superior, întrucât regulamentul în vigoare nu permite decât cluburilor private să promoveze în eșalonul superior. În cele din urmă, în urma valului de reacții negative la anunțul autorităților, dar și ca urmare a interesului unor investitori de a prelua gruparea din Crâng, municipalitatea a revenit momentan asupra deciziei și a hotărât să mențină echipa în campionat până la finalul sezonului.

” Nu avem posibilitatea să  promovăm legal prin Legea sportului si prin reglementările date de FRF, un club municipal nu poate să promoveze în liga întâi. Am decis să ne retragem numai la nivelul echipei mari, nu la nivelul centrului de copii si juniori. Acest anunț a provocat  multe discuții inclusiv toată presa centrală a dat despre ce s-a întâmplat, la Buzău. Nota bene: apoi am primit mai multe propuneri de discuție cu posibili investitori inclusiv din străinătate care să vină alături de noi să încerce să promoveze echipa în liga întâi. Probabil vom menține echipa până la finele acestui campionat în liga a doua și între timp sperăm să găsim investitorul. Nu vom accepta pe oricine.”

A fost însă și un alt aspect de care primarul Constantin Toma  a ținut cont atunci când a anunțat inițial desființarea echipei de fotbal. Primarul vorbește despre lipsa de implicare a unor jucători și despre atitudinea nepotrivită a altora față de echipă:

”Dacă nu facem performanță, nu mai putem ține echipa în Liga a doua pentru că am pierde bani, dar și interesul până la urmă pentru fotbal. Unul din factorii care m-au împins să iau astfel de decizii a fost și acea întâmplare care spune foarte multe. Acel fotbalist care paria inclusiv pe Gloria Buzău și practic, lipsa de motivație a jucătorilor, a staff-ului tehnic, dar și al nostru la primărie, pentru că dacă nu faci performanță, de ce să cheltui banii?”

Constantin Toma mai arată că în  ultimii ani s-au făcut investiții astfel încât Buzăul a ajuns să aibă un stadion care poate găzdui competiții naționale și nu numai. Cu toate aceste investiții realizate, buzoienii trebuie să aibă parte de un fotbal de calitate și competiții la cel mai înalt nivel.

”Am făcut multe investiții aici, în acest stadion tocmai pentru a ne pregăti pentru promovare. Astfel, s-a umblat la acest gazon. Practic, avem un gazon ca pe Arena Națională cu tot ceea ce îi trebuie. Acum îl avem sub protecția acestei folii și gazonul arată impecabil, cu drenaj, cu sistem automat de irigații. Am făcut investiții și în mini-hotel și în sală de forță, dar și în tabela electronică . Avem toate condițiile create pentru a putea juca în Liga I pe acest stadion. Măsurile au fost luate, investițiile s-au făcut, astfel încât să creăm toate condițiile pentru jucători, spectatori, dar și pentru transmisii”, a mai declarat primarul Toma.

Publicitate