Actualitate Șansa de Ramnicu Sărat

SE ÎMPART MĂȘTILE GRATUITE LA RÂMNICU SĂRAT! Beneficiarii sunt așteptați în zona Complexului Brâncovenesc

Măștile pentru persoanele nevoiașe au ajuns la Râmnicu Sărat și urmează să fie împărțite beneficiarilor. Anunțul a fost făcut de Direcția de Asistență Socială din municipiu care a întocmit un program strict pentru împărțirea măștilor putând fi astfel evitată aglomerația. În total, 72.000 de măști urmează să fie distribuite în perioada 8-10 septembrie în zona Complexului Brâncovenesc, lângă piața din oraș.

”Se vor distribui câte 50 de măști următoarelor categorii de persoane: pensionarilor cu pensia minima de 704 lei (anterioara lunii septembrie),persoanelor cu handicap fără altfel de venituri, familiilor beneficiare de alocație de sustinere, familiilor beneficiare de venit minim garantat”, au anunțat reprezentanții Direcție de Asistență Socială Rm-Sărat.

Beneficiarii sunt rugați sa aibă asupra lor, pe lângă actul de identitate obligatoriu și un document care sa ateste încadrarea în una din categoriile enumerate mai sus (respectiv cupon de pensie sau certificat de handicap) în eventualitatea apariției unor neconcordante pe listele de distribuție.

Distribuirea se va face în intervalul orar 8,30-16,00.

”Siguranța noastră și a celor din jurul nostru este foarte importanta de aceea va așteptăm să vă ridicați măștile de protecție în perioada menționată. Iar între timp nu uitați: păstrați distanta fizica, purtați măști de protecție, aveți grija de dumneavoastră pentru ca asa puteți avea grija și de cei dragi dumneavoastră”, transmit autoritățile.

În total la Râmnicu Sărat au fost solicitate 280.000 de măști, însă au fost alocate doar cele 72.000. Numărul mic se datorează și faptului că Buzăul a primit aproape o treime din necesarul solicitat la București. Concret, Direcția de Sănătate Publică Buzău a primit 1.227.400 de măști din totalul de 3.630.000 solicitat la nivelul județului.

Peste 2000 de măști, împărțite și la Buzău

Distribuția măștilor pentru persoanele nevoiașe a început și în municipiul Buzău. Direcția de Asistență Socială Buzău a anunțat că așteaptă beneficiarii în trei puncte din oraș. Astfel, pensionarii cu venituri mici își vor ridica măștile din Parcul Crâng, beneficiarii ajutoarelor sociale și a alocațiilor de susținere de la cantina de ajutor social, pe strada Speranței , iar persoanele cu handicap sunt așteptate la sediul DAS pe strada Marghiloman. În total vor fi împărțite 2120 de măști, numărul reprezentând doar o treime din necesarul cerut de instituție.

Anunţul Buzoian

Implică-te!

Publicitate

Publicitate