Actualitate

Se întâmplă duminică, la toate benzinăriile! Vor fi sau nu creșteri de prețuri?

După o jumătate de an în care prețul carburanților a fost subvenționat du 50 de bani pe litru, de duminică, 1 ianuarie, Guvernul a decis să nu mai acorde această compensare. Decizia a fost anunțară de șeful Executivului, liberalul Nicolae Ciucă, potrivit căruia măsura compensării a generat o scădere semnificativă a prețului la stațiile de carburanți.

Așa se face că în ultima perioadă prețul benzinei a ajuns, la pompe, la 6 lei pe litru.

Totuși, premierul a precizat că dacă situația o va impune, s-ar putea reveni asupra decizie, astfel încât prețul carburanților sp fie din nou compensat.

“Dacă iniţial măsura nu părea să fie una care să producă efecte, iată la sfârşitul anului putem să constatăm că a fost o măsură bună, preţul la carburant ajungând la un nivel de dinainte ca măsura să fi fost decisă la nivelul Guvernului. Şi trebuie să anunţăm că începând cu 1 ianuarie ea nu va mai funcţiona. În schimb, este doar o măsură o decizie de suspendare, Guvernul fiind pregătit ca, în măsura în care preţurile vor avea o evoluţie care să depăşească puterea de cumpărare şi de susţinere la nivelul cetăţenilor, să o aplicăm din nou”, a declarat premierul Nicolae Ciucă.

Pe de altă parte, în urma anunțului a venit și o reacție a șoferilor, care în ultimele zile ale anului au decis să se aprovizioneze cu combustibil. Cei mai mulți și-au făcut plinul de motorină sau benzină la preț subvenționat. Au existat însă și șoferi care au cumpărat carburant în cantități mai mari, umplând bidoane și canistre. Pe rețelele de socializare există inclusiv mărturii ale unor oameni care au văzut șoferi cumpărând chiar și câte 500 de litri de benzină ori motorină.