Actualitate

Se (mai) face spital municipal la Buzău? Planurile inițiale au suferit schimbări importante

Municipalitatea buzoiană face demersuri pentru a prelua în administrare secția exterioară de la Buzău a Spitalului CFR Galați. Este o soluție pe care au identificat-o autoritățile pentru ca în viitor să poată realiza un spital nou.

Precizările au fost făcute, astăzi, în ședința Consiliului Local Municipal de către primarul Constantin Toma ca răspuns la întrebările adresate de deputatul USR de Buzău, Emanuel Ungureanu. Prezent în sală, parlamentarul de Buzău a cerut edilului șef să arate în ce stadiu se află mult discutatul proiect al unui spital municipal dar și să lămurească informațiile conform cărora municipalitatea ar urmări să preia în administrarea secția exterioară a Spitalului CFR Galați.

„Am venit să-l întreb pe domnul primar și să vă întreb pe dumneavoastră, așa cum vin din când în când cu, zic eu, o sănătoasă presiune, să vă întreb în ce stadiu se află acest spital și a doua chestiune: există un plan al primăriei de a prelua secția exterioară CFR? Propunerea mea era să facem un spital nou și acea secție să se desființeze cu totul, așa ar fi mai logic, și să vină de-acolo medicii către noul spital.”

Primarul Constantin Toma a confirmat că scenariul prevede pentru început preluarea Spitalului CFR Buzău, secție exterioară a spitalului din Galați. Luarea în administrare a unei secții spitalicești cu 65 de paturi este doar un prim pas în vederea amenajării unui nou așezământ medical. Ulterior, municipalitatea va putea obține de la Ministerul Sănătății finanțarea unui număr mai mare de paturi, astfel încât să poată lua naștere un nou spital.

“Am fost la domnul ministru al Sănătății care m-a povățuit ca să putem să realizăm un spital municipal, să preluăm secția spitalului CFR din Galați. Am făcut o hârtie deja și o informare către domnul vicepremier ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, care a aprobat solicitarea mea. Urmează demersurile de transfer gratuit de la CFR Galați pentru că este o secție exterioară a acestui spital din Galați. Deci, nu putem construi, e o condiționalitate aici legată de numărul de paturi. Ei aveau 80 de paturi fizic, li s-au lăsat 65 de paturi, dar plecăm cu ceva pentru că nu poți să construiești un spital fără să ai repartizate și niște paturi. În momentul în care se va realiza acel spital municipal, vom putea transfera și medici, dar și cele 65 de paturi.”

Cât privește locația unui viitor spital municipal, nimic nu este cert. Autoritățile au ajuns la concluzia că suprafața situată la ieșirea din municipiu spre Vernești, luată inițial în calcul, nu se pretează pentru un viitor spital din cauza traficului intens din zonă.

Așa s-a ajuns la o altă variantă de lucru, și anume construirea unui centru de sănătate pe un teren al cărui proprietar și-ar fi exprimat dorința de a-l dona municipalității.

„Am început un alt demers și am găsit un om care ne poate dona o suprafață foarte importantă, într-o primă fază 3 hectare și ceva, vom ajunge la 7 ha și vom face acolo un Centru de sănătate pentru că noi ne imaginasem să creăm un centru de îngrijire persoane vârstnice la Mihăilești, la vreo 30 km de Buzău pentru că, așa cum știți, în Buzău nu mai avem terenuri deloc, oricum această distanță era foarte mare și nu erai pe lângă nicio unitate spitalicească pentru că acești bătrâni au nevoie și de alte îngrijiri și, Doamne ferește!, sunt și cazuri speciale în care trebuie duși la spital și atunci, pe această suprafață vom face, să zicem, un centru de sănătate, pentru că prin Planul Național de Redresare și Reziliență se finanțează și “Sate pentru bătrâni” – așa sunt numite, și în 7 hectare intră și spitalul, intră și un adevărat parc.”

Pe de altă parte, consilierul local municipal USR, Irinel Cârstea, a declarat, la Focus Tv, că demersurile despre care a vorbit primarul Toma în ședința Consiliului Local ar fi de fapt doar la stadiul de discuții pentru că nu s-ar fi concretizat cu un proiect de hotărâre care să fie supus votului aleșilor locali.

“Nu am văzut niciun demers în acest sens, niciun proiect de hotărâre în CLM prin care să luăm acel teren. În plus, primăria nu a făcut demersuri de preluare a Spitalului CFR ci sunt doar pure informații ale Primăriei Buzău. Prin CLM nu au trecut documentele necesare de preluare atât a terenului, cât și a spitalului. Așteptăm proiectul de hotărâre care să fie votat în acest sens. Deocamdată, nu avem nimic oficial. “