Actualitate

Se schimbă vremea, noi avertizări emise de meteorologi! Cum va fi vremea în următoarele zile

Vin vești mai bune de la meteorologi. După zile întregi cu vreme călduroasă, temperaturile scad. E drept că răcorirea va fi de scurtă durată, dar, cel puțin pentru câteva zile, aerul va deveni mai respirabil.

Pentru început, până mâine, 12 august, la ora 10.00, județul Buzău se va afla sub cod galben de temperaturi extrem de ridicate.

 “Marți (11 august), în Oltenia, Muntenia, sudul și local în centrul Moldovei și în cea mai mare parte a Transilvaniei se vor înregistra temperaturi deosebit de ridicate, local va fi caniculă, disconfortul termic va fi în creștere, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) pe arii restrânse va atinge pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 33 și 37 de grade, cu cele mai mari valori în sud-vestul Olteniei. Pe arii restrânse noaptea va fi tropicală cu minime de 18…20 de grade”, anunță ANM.

Mâine, de dimineață și până după-amiază, la ora 16.00, vântul se va înteți. Cu excepția zonei de munte, vor fi intensificări semnificative ale vântului, astfel că Buzăul va fi sub avertizare cod galben.

“În intervalul menționat, în sudul Moldovei și în estul Munteniei, vântul va avea intensificări cu viteze la rafală de 50…70 km/h.
 Notă: intensificări ale vântului cu viteze de 40…45 km/h vor fi și în Banat, Crișana, Dobrogea și restul Munteniei și al Moldovei.”

După această zi, meteorologii anunță o scădere a temperaturilor, care se va resimți până în weekend.

“În perioada 13 – 15 august se va răcori, iar media zilnică a maximelor în Muntenia nu va mai depăși 30 de grade. Se va încălzi treptat după mijlocul lunii, astfel pentru perioada 17 – 23 august, caracteristice vor fi valorile diurne în jurul a 34 de grade. Evoluția va fi asemănătoare și în privința temperaturilor minime, ce vor avea o creștere ușoară în primele nopți, până aproape de 18…20 de grade, urmată de o scădere la mijlocul lunii, când vor fi valori în jurul a 14 grade și o nouă creștere a acestora în a doua săptămână, când media acestora va urca la 16…17 grade. Averse se vor semnala, pe alocuri în 12 și 13 august, iar cu o probabilitate în creștere și după 19 august.”