Actualitate

Teroriștii șoselelor, ușor de prins! Șicana în trafic demonstrată cu imagini și foto de către șoferii victime! Poliția le ia în considerare! Câți bombardieri au fost sancționați în Buzău!

Sursa foto capital.ro

Din ce în ce mai mulți șoferi aleg să sesizeze Poliția Rutieră în momentul în care observă alți conducători auto care circulă haotic și conduc agresiv, punând în pericol ceilalți participanți la trafic. Zeci de situații privind depășiri neregulamentare, circulația la o distanță extrem de mică față de mașina din față sau alte nereguli săvârșite de șoferi pe șoselele din Buzău au fost aduse, în ultima perioadă, la cunoștința polițiștilor prin intermediul aplicației e-SAR, reclamațiile fiind urmate și de sancțiuni.

Situația reclamațiilor făcute de șoferi de la lansarea aplicației (toamna anului 2024) și până la finele lunii iunie 2026 arată că Buzăul este unul dintre județele în care sesizările cetățenilor privind comportamentul agresiv al șoferilor au dus la aplicarea unor sancțiuni. Astfel, sesizările, însoțite și de imagini audio-video sau fotografii,  au dus la sancționarea a 34 de șoferi, în județul Buzău.

Buzăul a înregistrat mai multe sancțiuni decât județe precum Galați – 24 de amenzi și Dâmbovița – 22 de sancțiuni, dar mai puține, de exemplu, decât Prahova – 51.

La nivel național, cele mai multe sancțiuni au fost aplicate în București – 424, pe locul doi se află sancțiunile aplicate de Brigada Autostrăzi – 275, pentru ca locurile următoare să fie ocupate de Iași – 180, Timiș – 121 și Ilfov – 95.

În total, la nivel național, Poliția Rutieră a primit prin e-SAR 2.292 de sesizări, din care 723 în primele șase luni ale anului curent. În urma verificărilor, polițiștii au sancționat 1.912 șoferi.

Platforma e-SAR poate fi accesată pe portalul oficial hub.mai.gov.ro, la secțiunea specială, numai după crearea unui cont. Aici, pot fi reclamate șicanări în trafic, frânări repetate fără motiv, accelerări forțate, însoțite de fotografii sau înregistrări video care să susțină cele reclamate.