Actualitate Agricultura acum

„Seceta ne scade calitatea vinului”. Viticultorii anunță măsuri, în premieră, pentru Buzău

După ani în care seceta le-a distrus recoltele, viticultorii sunt, anul acesta, mulțumiți de calitatea strugurilor. Și cantitatea de fructe este una bună, însă viticultorii spun că nu mai pot sta la mâna naturii și trebuie să se gândească serios la investiții în sisteme de irigații inclusiv pentru plantațiile de viță de vie.

Invitată la Focus News, Aurelia Vișinescu, oenolog din Buzău, a explicat faptul că seceta din ultimii trei ani a diminuat drastic producțiile de struguri și, în plus, a distrus și calitatea fructelor astfel că, în final, calitatea vinului nu a fost cea dorită. Mai mult decât atât, tot din cauza temperaturilor ridicate și lipsei precipitațiilor podgoriile au pierdut din plante. Butașii de viță de vie s-au uscat, ceea ce, iarăși, a însemnat o pierdere mare pentru viticultori.

Aurelia Vișinescu

Podgoria pe care o are Aurelia Vișinescu la Săhăteni ar putea fi prima din Dealul Mare dotată cu un sistem de irigații. Oenologul a explicat la Focus News că deja caută soluții pentru a putea amenaja aceste sisteme pentru că sunt probleme cu sursele de apă. O soluție ar fi apa din Canalul de Irigații, însă sunt și zone de deal unde apa nu ar putea ajunge.

Deși până acum niciun viticultor din Dealul Mare nu are un sistem de irigații , sunt deja mai mulți proprietari de crame care iau în calcul această măsură de combatere a secetei , chiar dacă investiția va fi una extrem de mare.