Actualitate

Ședință la Colegiul Eminescu! Ce a impus ISU pentru eliberarea autorizației de securitate la incendiu

20 de luni de lucrări, anunțate inițial, s-au transformat în patru ani de așteptare! Iar așteptarea continuă pentru elevii  Colegiului ”Mihai Eminescu ” care încă nu știu când se vor întoarce în clădirea reabilitată din strada Independenței, deși la finalul anului 2023 s-a vehiculat că mutarea se va face imediat după sărbători, la reluarea cursurilor după vacanța de iarnă.

Totuși, astăzi, când s-a reluat activitatea în instituții, după sărbători, vestea primită de eminescieni a fost cu totul alta: Mutarea încă întârzie și totul depinde de verificările făcute de Inspectoratul Pentru Situații de Urgențe. Practic, după incendiul de la Ferma Dacilor care a demonstrat încă o dată importanța autorizației pentru securitate la incendiu, autoritățile din Buzău sunt mult mai atente la aceste aspect motiv pentru care astăzi reprezentanții Primăriei au organizat o ședință pentru a discuta în ce termeni se poate deschide clădirea Colegiului Eminescu, după reabilitare.

Ședința i-a așezat la aceeași masă pe cele două doamne director ale Colegiului Mihai Eminescu, viceprimarul Ionuț Apostu și reprezentanți din partea constructorului. În urma discuțiilor s-au hotărât care sunt pașii următori ce trebuie parcurși astfel încât elevii să revină în siguranță, în clădirea din strada Independenței.

Viceprimarul Ionuț Apostu a explicat pentru șansanews.ro că mâine, vineri, 5 ianuarie (termenul anunțat și de primarul Toma înaintea sărbătorilor de iarnă) constructorul va trimite o adresă oficială către Primărie prin care va cere recepția lucrărilor.

Săptămâna viitoare, Primăria va convoca comisia de recepție din care trebuie să facă parte constructorul, directorul de șantier, reprezentanții ISU dar și cei de la Inspectoratul de Stat în Construcții. Aceștia trebuie practic să dea undă verde mutării. Însă, în contextul actual cel mai important ”verdict” este cel al pompierilor care , după recepția lucrării, ar trebui să emită, la cererea Primăriei, autorizația de securitate la incendiu, document fără de care primarul Toma a anunțat astăzi că nu va aproba mutarea elevilor de pe Transilvaniei în clădirea reabilitată.

Cu alte cuvinte, evaluarea pe care o vor face pompierii este extrem de importantă, mai ales după ce incendiul de la Ferma Dacilor a redeschis discuția cu privire la faptul că sunt foarte multe clădiri, școli care funcționează fără autorizația de securitatea la incendiu, adică nu sunt în siguranță, cel puțin pe hârtie, în cazul unui incendiu de proporții.

Ce a cerut ISU pentru acordarea autorizației

Ionuț Apostu, viceprimarul municipiului Buzău, a explicat pentru șansanews.ro faptul că deocamdată nu pot fi înaintate termene cu privire la mutarea elevilor. Cert este însă că, în urmă cu o lună de zile o comisie ISU a fost în clădirea reabilitată și în urma verificărilor a transmis Primăriei ce are de făcut pentru ca, la momentul solicitării autorizației, documentul să poată fi eliberat, fără întârziere.

  • În primul rând, la acel moment, comisia nu a putut verifica centrala termică pe motiv că nu funcționa. Astfel, încă de la Crăciun, centrala termină a fost pusă în funcțiune și ținută sub observație în tot acest timp.

”Am chemat inclusiv o comisie de la RAM  pentru a verifica centrala, mai ales că ei vor fi cei care o vor avea în grijă și după revenirea elevilor”, a spus Ionuț Apostu.

  • O altă solicitare din partea ISU a fost montarea unui sistem de desfumare.  

”Au fost montate niște dispozitive pe anumite ferestre astfel încât , dacă acestea detectează fum în clădire, să deschidă automat geamurile. Este un sistem foarte interesant, nu cred că mai are vreo școală din Buzău. Acum se montează de către o echipă venită de la București”, a mai spus Ionuț Apostu.

  • De asemenea, ISU a cerut și amplasarea unor uși automate, la intrarea elevilor. Este vorba despre uși asemenea celor din mall-uri care se deschis cu o bară metalică, pentru a asigura ieșirea de urgență, în caz de incendiu sau alte situații de urgență.

”Eu zic că am îndeplinit toate condițiile cerute de ISU, dar nu putem avansa niciun termen până când nu vom face recepția și apoi vom solicita autorizația pentru securitate la incendiu”, a spus Ionuț Apostu.

O altă informație importantă ar fi că imediat ce toate documentele vor fi gata, conducerea Colegiului Mihai Eminescu va solicita la Inspectoratul Școlar aprobarea programului ”Săptămâna Altfel” , timp în care să se realizeze mutarea fără ca programul elevilor să fie afectat.

Anuntul Buzoian
Anuntul Buzoian