Actualitate

Șef de post la doar 25 de ani! Ce au scris șefii din MAI, pe Facebook, despre această tânără și colegii săi

O comună din județul Buzău este ”păzită” de una dintre cele mai tinere echipe din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție. Șeful de post este o tânără de 25 de ani, în timp ce, colegii săi au 21, respectiv 22 de ani. Și chiar dacă, prin prisma vârstei, la început nu au fost primiți cu încredere de către locuitorii comunei, după ce au văzut cât de bine își fac meseria, cetățenii au prins încredere. De Paște, cei trei polițiști au adus bucurii și în sufletul copiilor.

Cei trei tineri, Andreea, Daniel și Adrian sunt polițiști în comuna C.A. Rosetti, iar astăzi, în a doua zi de Paște, povestea lor a fost făcută cunoscută pe pagina de Facebook a Ministerului Afacerilor Interne. Deși nu le-a fost acordată prea mare încredere în momentul în care s-a aflat că se vor ocupa de ordinea și liniștea din comună, acum locuitorii s-au convins că în ciuda vârstei sunt profesioniști.

”Când Andreea a devenit șef de post o parte dintre locuitorii comunei C.A .Rosetti din județul Buzău au fost cumva circumspecți.

– Ce ne facem că e prea tânără? Iar ceilalți doi polițiști sunt și mai tineri. Pe noi cine ne apără?

Pe undeva aveau dreptate, Andreea are 25 de ani, Daniel are 22 de ani și Adrian, 21 de ani.

Dar nu după mult timp s-a dovedit că vârsta nu are legătura cu profesia. Așa că, în comuna C.A. Rosetti infracționalitatea a scăzut aproape la jumătate, iar din cele 10 dosare cu autor cunoscut au mai rămas în lucru două”, scriu colegii lor pe pagina de Facebook.

În aceste zile, cei trei polițiști au vrut să aducă bucurie și în sufletelor celor mai mici dintre locuitorii comunei așa că au căutat câțiva copilași la care Iepurașul de Paște nu ajungea anul acesta și le-au făcut ei sărbătorile mai frumoase.

”Dar lucrurile nu s-au oprit aici. Cei trei polițiști au putut fi văzuți permanent în mijlocul comunității doar din dorința de a ajuta acolo unde se poate. Așa a fost la fiecare Sărbătoare, așa a fost și acum de Paște.

– Ne interesează copiii care nu au posibilități financiare, i-a spus Andreea educatorului de la școala din comuna. Vine Paștele și vrem să simtă și ei acest lucru.

– Am trei copii deosebiți. Alicia, Andreea și Cristian. Sunt cuminți și foarte buni la învățătură, dar sunt necajiți tare.

– Mulțumim frumos. Vă promitem că măcar de Sărbătorile acestea vor fi un pic mai fericiți.

Andreea, Daniel și Adrian, au cumpărat din banii lor trei iepurași și cu ajutorul colegilor de la Inspectoratul Județean, au strâns pentru fiecare dintre cei trei copii coșuri pline de dulciuri și mâncăruri tradiționale. Apoi au mers la fiecare dintre ei.

Lacrimile de bucurie ale copiilor au fost cel mai frumos cadou de Paște pentru cei trei tineri polițiști”, au scris colegii pe pagina de Facebook MAI unde au fost și lăudați pentru modul în care își fac meseria.

”Așa sunt ei, extrem de implicați în viața comunității și foarte apropiați de locuitorii acesteia. Andreea, Daniel și Adrian, trei polițiști foarte tineri, foarte sufletiști și care știu să aibă grijă de oameni!”