Evoluțiile economice pun mare presiune pe mediul de business, iar firmele, inclusiv cele mari, încep să apeleze la măsuri de protecție temporară și de redresare, așa cum sunt insolvența sau concordatul preventiv.
De la încpeutul anului, în România, a crescut numărul companiilor care apelează la procedura de insolvență. Sunt peste 3600, față de 3401 cât se înregistra în primul semestru al anului precedent. Și mai îngrijorător este faptul că printre ele sunt companii de impact, cu active de peste 1 milion de euro.
La Buzău, în primul semestru, au fost înregistrate 82 de insolvențe, față de 78 în aceeași perioadă a lui 2023. Domeniile cele mai afectate sunt comerțul, construcțiile și industria textilă.
Ce probleme împing firmele spre insolvențe
- Lipsa de lichidități;
- Creșterea costurilor ca urmare a scumpirii materiilro prime și creșterii tarifelor la energie;
- Creșterea datoriilor;
- Scăderea cererii și a vânzărilor;
- Inadecvarea măsurilor de management la situația economică.
”Acum începem să vedem efectele pandemiei și ale crizei provocate de război. Problema este că insolvența unei companii de impact (pentru că aici avem cele mai mari creșteri) poate provoca alte patru insolvențe. În Buzău, avem furnizori ai unor companii de impact care au intrat în insolvență ca efect de domino. În Buzău, numărul insolvențelor e oarecum plat, este undeva la 5%, deci sub procentul național. Dar, asta nu înseamnă că antreprenorii nu trebuie să caute solțuții dacă cumva văd că va crește acest grad de îndatorare către furnizori, parteneri, etc. Ar trebui să ne așteptăm la mai multe cereri de executare din partea creditorilor. Nici furnizorii nu mai pot aștepta pentru că și ei trebuie să își achite datoriile. Ceea ce le recomandăm antreprenorilor, când simt această presiune, este să se așeze la masa cu creditorii importanți și să ia împreună o decizie de restructrare. Înainte de insolvență poate exista acordul de restructurare sau concordatul preventiv”
Adaugă comentarii