Rareș Răzvan Gheorghe și Alexia Butu, elevi în clasa a IX-a la Colegiul Hasdeu, sunt doi elevi din Buzău care reușesc să impresioneze cu fiecare competiție la care participă. Medaliați la numeroase concursuri și olimpiade naționale și internaționale, ambii au urcat pe podium la ediția de anul acesta a Olimpiadei Internaționale de Științe pentru Juniori, o competiție interdisciplinară din domeniul științelor naturii, respectiv fizică, chimie și biologie. Rareș a obținut o medalie de aur, iar Alexia de bronz. Cei doi tineri, pasionați de biologie și chimie, au dezvăluit, în direct, la Focus Tv, secretul reușitei lor. Totul ține, spun ambii liceeni, de pasiune și timpul pe care îl aloci științelor exacte, dar și de modul în care privești aceste discipline, de care mulți aleg să fugă.
Pentru ca aceste materii să atragă cât mai mulți elevi, spun hasdeienii, este nevoie de măsuri încă din primii ani de gimnaziu. Mai exact, arată Alexia Butu, pentru ca aceste materii să nu mai fie văzute de mulți copii drept materii extrem de greu de înțeles, ar trebui ca lecțiile practice, în laborator, să aibă prioritate. “Științele ar trebui văzute ca o poveste, nu să îi sperie pe elevi”, arată Alexia Butu, medaliată cu bronz la Olimpiada Internațională de Științe pentru Juniori.
Un rol extrem de important îl și au profesorii, care pot îndruma pașii elevilor spre științe, dar este nevoie și de timp pentru studiu, cât mai multe teste, precum și de înclinații spre științe, spune Rareș Răzvan Gheorghe.
Detalii despre cea mai recentă performanță a celor doi tineri din Buzău, AICI.








Adaugă comentarii