CFR Călători se pregătește deja pentru startul sezonului estival, care în mod tradițional începe cu petreceri pe malul mării de 1 Mai. Și pentru că anul acesta 1 Mai aduce un week-end prelungit, CFR Călători anunță că va pune în circulație mai multe trenuri de persoane, printre cursele suplimentare fiind și una cu plecare din Buzău.
”Cu prilejul minivacanței de 1 Mai care prin tradiție este petrecută pe litoralul românesc, CFR Călători va asigura în perioada 25/26 aprilie – 4/5 mai 2025, în plus faţă de trenurile existente în programul obișnuit de circulaţie, mai multe legături spre Constanța și stațiunile de pe litoral, inclusiv Mangalia, cu trenuri directe din Bucureşti Nord, Suceava, Iași, Buzău, Oradea. De asemenea, și călătorii din alte regiuni ale țării au la dispoziție o serie de conexiuni rapide din capitală, pe fondul existenței mersului de tren cadențat (la 1-2 ore) pe ruta București Nord – Constanța și retur. În zilele cu trafic crescut din această minivacanță, CFR Călători pune la dispoziția publicului călător capacitatea maximă de transport, tehnic disponibilă pentru asigurarea deplasării către zonele de interes aflate pe teritoriul țării. Se va monitoriza atent traficul de pasageri și în funcție de evoluția și dinamica cererii de transport, compania va suplimenta operativ cu vagoane trenurile care circulă spre/dinspre cele mai solicitate destinații în limita parcului de material rulant tehnic disponibil”, transmite CFR Călători.
Trenul care va pleca din Buzău către litoralul românesc va fi pus în circulație doar pe 26 aprilie, cu plecare la ora 4.07. Garnitura va circula și retur în data de 4 mai, cu plecare din Mangalia, la ora 19.06, urmând să ajungă la destinație, Gara Buzău, la ora 00.02.

”Pentru a avea o predictibilitate a cererii de transport și pentru a ne putea adapta cât mai bine capacitatea de transport la numărul de locuri solicitat, CFR Călători recomandă pasagerilor cumpărarea cu anticipație a legitimaţiilor de călătorie”.
1 Mai pică, anul acesta, joia, iar Guvernul a stabilit ca și vineri, 2 mai, să fie liber pentru angajații de la stat, făcând astfel ”punte” cu weekendul. În acest fel, bugetarii vor avea parte de o minivacanță de 4 zile.








Adaugă comentarii